La Salonul Auto de la Londra din iulie 2008, Opel va prezenta in premiera noul sedan mediu, o masina ce inlocuieste actualul Vectra si poarta numele de Insignia. Producatorii au eliberat prima fotografie oficiala de tip teaser, care lasa sa se intrezareasca ceva din silueta masinii si designul grupurilor optice spate.
Dupa lansarea din iulie, noua Insignia va aparea in showroomurile europene spre vanzare, insa pe piata americana lansarea mai intarzie pana cel devreme in 2011 (masina apare acolo intr-o versiune usor modificata, sub denumirea Saturn Aura).
Insignia va avea dimensiuni marite fata de actuala Vectra si va fi construita pe platforma Epsilon II a grupului GM. Acest lucru inseamna ca masina va pastra tractiunea pe rotile din fata si va aparea in versiunile sedan, hatchback cu 5 usi si wagon. Conform unei declaratii oficiale, designul va fi asemanator cu al prototipului
Opel GTC.
Dimensiunile superioare actualei generatii Vectra vor pozitiona viitoarea Insignia in rivalitate cu modele ca Toyota Camry si Honda Accord, care au crescut si ele in dimensiuni odata cu lansarea noilor generatii.
Alain Visser, Directorul de Marketing al General Motors Europe, a declarat despre Opel Insignia: "Noua famlie se va distinge in primul rand printr-o dinamica mai performanta. Opel Insignia va avea un tren de rulare sofisticat si o interfata noua intre sofer si dotarile active de siguranta. Confortul oferit si mediul prietenos vor plasa acest model in concurenta cu modele mai luxoase."
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook