Saptamana viitoare, la Salonul Auto de la Frankfurt, Fiat va prezenta prototipul ecologic Panda Aria, un model construit cu ajutorul unor noi tehnologii "verzi" pe care producatorul italian planuieste sa le includa in productia modelelor viitoare.
Panda Aria emite numai 69 de grame de CO2 la fiecare suta de kilometri parcursi si este echipat cu un propulsor turbo de 0.9 litri, care genereaza 80 de cai putere. Pentru a fi si mai "verde", Panda Aria foloseste materiale reciclate atat la exterior cat si in interior, avand in plus tehnologia Fiat "Stop&Start", menita sa ajute la economisirea combustibilului.
Sistemul Stop&Start opreste temporar motorul in timp ce masina se afla in repaos, ceea ce reduce cu aproximativ 10% consumul in oras. Motorul este repornit apoi printr-o simpla eliberare a franei sau schimbare a treptei de viteza.
Prototipul Panda Aria este dotat cu un sistem telematic care inregistreaza stilul de sofat al utilizatorului, inregistrarea putand fi ulterior analizata pe calculator pentru a gasi solutii pentru un condus mai ergonomic si mai ecologic. Alte tehnologii ecologice includ unitati auxiliare cu consum redus de energie, masa totala scazuta si anvelope Pirelli cu rezistenta scazuta la rulare.
Vezi galeria de imagini cu Fiat Panda Aria
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook