Acest concept reprezintă punctul de întâlnire dintre masculii feroce conducători de jeepane care dărâma munţi şi adolescenţii ochelarişti şi acneici care de Halloween îşi rad tuleiele ca să se deghizeze în Jean-Luc Picard.
Aflat pe fâşia fină în care compensaţiile masculinităţii şi reveriile la nuduri de klingoniene se întâlnesc, Terranautul e un vis devenit realitate. Pentru cei cu retina sensibilă, un vis urât, în cel mai estetic sens al cuvântului.
Urâtă pe dinafară şi hilară pe dinăuntru, această maşină e făcută foarte ineficient: despre un asemenea mastodont imposibil de parcat regulamentar, faptul că are numai trei locuri nu spune decât că, mai presus de funcţionalitate, e menită să adeverească fanteziile fostului copil preşedinte de fan-club Star-Trek care s-a visat toată viaţa la bordul navei Enterprise apăsând butoane şi luând o mină preocupată de soarta omenirii.
Piesa de rezistenţă a acestui concept este "laboratorul sferic" din spate, accesibil printr-un scaun rotativ, care nu lasă loc decât de o uşă laterală. Adevărul e că fiecare e liber să-şi aleagă priorităţile, şi dacă şoferul preferă să ocolească de fiecare dată zeci de metri de maşină de dragul bordului rotund plin de butoane colorate, e dreptul său. Acest laborator cuprinde "staţii de lucru" despre care nu s-au oferit prea multe detalii, important şi suficient fiind faptul că arată inteligent.
Producătorii declară că Terranautul a fost proiectat pentru oameni de ştiinţă, geologi, arheologi sau aventurieri. Dar parcă totuşi ceva îmi spune că oamenii de ştiinţă au o gândire mai eficientă şi ar lăsa această curiozitate pe mâna publicului cu adevărat interesat, şi anume adolescenţii întârziaţi care doar
se visează geologi, arheologi sau aventurieri.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook