Pentru cine doreşte să cumpere o maşină nouă, în procesul alegerii va apărea inevitabil întrebarea „modelul X sau modelul Y”? Ei bine, de multe ori modelele X şi Y sunt două pălării diferite ale aceleiaşi Mării.
Producătorii auto oferă uneori aceeaşi maşină cu diverse chipuri diferite, pentru a se adresa cât mai multor segmente de public. Canibalism? Nu, extindere pe piaţă.
Pentru că dezvoltarea unei noi platforme este costisioare şi riscantă, marile grupuri auto preferă să paseze de la o marcă subsidiară la alta maşinile pe care apoi le comercializează sub diferite înfăţişări şi sigle. Exemple sunt
Volkswagen Passat, Audi A4, Skoda Superb şi noul Seat Exeo, toate construite pe aceeaşi platformă însă integrate în clase diferite. Dacă A4 se adresează unui public mai pretenţios şi se vinde sub o siglă premium, Seat Exeo şi Skoda Superb sunt versiuni mai accesibile, pentru clientul cu venit mediu. Volkswagen Passat este un model de clasă medie-superioară, ce umple nişa dintre cele două categorii. Dacă şasiul, trenul de rulare şi majoritatea componentelor sunt aceleaşi pentru toate aceste modele, diferenţa o fac designul interior şi exterior, opţiunile de motorizare şi gama de dotări disponibile.
Există însă şi
modele aproape gemene, ce fac parte din aceeaşi clasă, cum ar fi
Opel Agila şi Suzuki Splash. Ambele modele sunt produse la uzina Suzuki din Ungaria, pe platforma asigurată de producătorul nipon, la dezvoltarea căreia a constribuit şi Opel. Designul... ei bine, din poză se vede că cele două buburuze seamănă ca două picături de apă. Preţurile sunt şi ele similare – Agila porneşte de la 8.227 de euro şi Splash de la 8.850 de euro, ambele motorizate în versiunea de bază cu unităţi de 1,0 l. Un caz asemănător este trio-ul
Toyota Aygo-Peugeot 107-Citroen C1, produs pe platforma dezvoltată de Toyota, la centrul acesteia din Cehia, şi remotorizat de cei doi producători francezi. Tripleţii se încadrează în acelaşi segment, se adresează cam aceluiaşi public, creând impresia unei palete variate de oferte.
Alte „gemene” sunt
Suzuki SX4 / Fiat Sedici, Hyundai Accent / Kia Rio, SUV-urile Hyundai Tucson / Kia Sportage şi Chevrolet Captiva / Opel Antara, precum şi pick-up-urile Ford Ranger / Mazda BT-50. Deşi mărcile auto par rivale pe piaţă, de fapt colaborează pentru a crea o reţea de înfăţişări şi echipări diferite pentru aceleaşi modele. Până şi modestul Matiz este nimic altceva decât o încercare de Panda pe care producătorul italian a abandonat-o şi a vândut-o coreenilor de la Daewoo.
Nimic nu se pierde, totul se reciclează. Cam aşa funcţionează industria auto. Ceea ce nu e neapărat rău, nu contest rolul opţiunilor variate de design, echipări şi motorizări ce disting, de la o marcă la alta, acelaşi model. Spun doar că a şti acest lucru poate ajuta cu mult la alegerea unei maşini. Prin alte cuvinte, dacă te interesează fiabilitate şi robusteţe e cazul să compari platforme diferite, nu doar modele diferite. Compară deci Măriile, nu pălăriile, pentru că două modele diferite pot fi de fapt acelaşi, din punct de vedere tehnic. Pe de altă parte, dacă te interesează în primul rând aspect exterior şi interior, echipări, motor şi – de ce nu – marca, atunci compară nu numai Măriile, ci şi pălăriile.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook