...peste frumoasa Capitală, pe aripile autostrăzii suspendate pe care proaspăt alesul edil ne-a promis-o. Promisiunea se bazează, conform propriilor declaraţii, pe ce visează dumnealui noaptea. Şi pe proiecte asemănătoare dezvoltate în ţări cu zeci de ani mai evoluate decât a noastră. Ce dacă în Bucureşti infrastructura e la pământ, străzile sunt şvaiţer, trotuarele sunt ori confundate cu parcări ori lipsesc cu desăvârşire, centura e inumană, pistele pentru biciclete sunt o glumă bună, reţelele de transport în comun sunt precare... Nu că-i mai frumos să admirăm tot haosul asta de la înălţime, de pe autostada aeriană, decât să punem mâna să-l descâlcim?
Autostrada din visele primarului “va străbate pe rază Bucureştiul, nu pe diametru”, declara dumnealui în campanie, adică ori se va opri undeva la jumătate şi de acolo ne vom continua drumul cu elicopterele-taxi propuse de un alt ilustru candidat, ori domnul primar nu şi-a făcut temele la geometrie cu simţ de răspundere în şcoala generală. În plus, autostrada va fi antifonată, va avea două ieşiri şi multă verdeaţă. Tot în visele lui Oprescu. În realitate, la ritmul de lucru din România o autostradă suspendată de 25 km s-ar construi în vreo sută de ani, ar necesita exproprieri cu duiumul, şi în plus doar două ieşiri n-ar ajuta pe nimeni în afară de cei care au de traversat Bucureştiul şi vor să evite centura şi străzile aglomerate din oraş. Bucureştenilor, din care doar o mică parte vor să ajungă fix din nord fix în sud sau invers, această autostradă nu prea le-ar ţine de cald. Poate doar celor dornici să admire de la ferestrele etajelor 3-4 creaţia primarului, acea superbă oază de verdeaţă pe care dumnealui o tot admiră cu ochii minţii prin talk-show-uri.
Ca să nu mai vorbim de faptul că proiectarea unei construcţii de asemenea anvergură se face în ani de zile, nu noaptea în vis, nu admirând poze din ţări cu care nu ne putem compara ca nivel de dezvoltare şi civilizaţie, nu fără cercetări amănunţite, nu fără o echipă competentă, nu într-o ţară în care orice proiect început este blocat de următoarea facţiune care pune mâna pe putere, numai pentru a arăta cine-i şeful.
Incoerenţa pseudo-programului bâlbâit în campanie, promisiunile uşor SF (sau mai degrabă F, că nu prea e nimic S în ele), lipsa oricărui plan concret, toate acestea ne fac să ne întrebăm ce anume a convins bucureştenii să voteze cu Oprescu. Aşteptăm însă autostrada minune, să ne convingă că ne-am înşelat. Promitem că de fiecare dată când o să parcurgem Bucureştiul în numai 18 minute, admirând de sus blocuri şi monumente şi mirosind verdeaţa, o să ne fie ruşine că ne-am îndoit de sănătatea mintală şi buna credinţă a noului edil.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook