Salonul Internaţional Auto de la Bucureşti de anul acesta va aduce amatorilor români de maşini o sumedenie de premiere naţionale, noi generaţii de modele ale celor mai mai producători auto, maşini mult aşteptate care au stârnit multă zarvă, majoritatea proaspăt lansate mondial la Salonul Auto de la Frankfurt de la începutul lunii septembrie.
Impresionantul număr de maşini noi care vin anul acesta la SIAB se ridica la 100. O premieră naţională în ceea ce priveşte amploarea, ediţia de anul acesta a salonului din Otopeni promite mult. Iata cele mai asteptate si discutate din premiere, ordonate alfabetic pe marci:
AUDI
Audi A4 (
vezi imagini)
Noul A4 capătă proporţii noi şi sportive, având o lungime totală de 4,7 metri şi o consolă faţă scurtată radical. Modificările merg mai adânc: puntea faţă a fost mutată cu 145 mm datorită schimbării locurilor diferenţialului şi ambreiajul, optimizănd distribuirea maselor pe cele două punţi. O altă noutate este suspensia dinamică, fabricată aproape integral din aluminiu.
Alte inovaţii vizează opţiunile, pentru care s-a investit în tehnologii mai performante: sistemul
Audi drive reglează motorul, cutia de viteze automată, direcţia şi suspensia dinamică, în funcţie de perferinţele şoferului. Sistemul
Audi dynamic steering menţine stabilitatea maşinii chiar şi în condiţii extreme, modificând imperceptibil unghiul de virare. Controlul suspensiei variază setările amortizoarelor hidraulice independent, pentru a mări siguranţa fără a afecta stilul sportiv.
Noul Audi A4 este lansat cu cinci motorizari, variind ca putere de la 143 până la 265 de cai. Atât propulsoarele pe benzină cât şi dieselurile folosesc injecţia directă de combustibil.
Preţurile pentru noua generaţie A4 variază între 28.950 şi 43.000 de euro, în funcţie de motorizare şi pachetul de echipări ales.
Audi RS6 (
vezi imagini)
Cel mai sportiv şi puternic A6 existent vreodată, noul RS6 este echipat cu un motor V10 de 5,2 litri, capabil să genereze nu mai puţin de 580 de cai putere.
Acest propulsor cu 10 cilindri în V oferă performanţele unui super-car veritabil, realizând sprintul de la 0 la 100 km/h în numai 4,6 secunde şi la 200 km/h în 14,9 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Motorul este cuplat la o transmisie automată cu şase trepte, iar sistemul quattro de tracţiune integrală permanentă repartizează 40% din putere roţilor din faţă şă 60% roţilor din spate.
Noul Audi RS6 va fi lansat pe piaţă în aprilie 2008, disponibil iniţial numai în varianta Avant cu propulsorul biturbo de 580 de cai putere şi capacitatea de încărcare maximă de 1.660 de litri.
BMW
BMW M3 (
vezi imagini)
A patra generaţie M3 se remarcă printr-un raport unic putere/greutate, datorat masei reduse: 3,8 kg/CP. Greutatea a fost redusă prin folosirea materialelor uşoare ca aluminiu şi fibră de carbon în construcţia şasiului şi caroseriei. Noul M3 este primul automobil de producţie din segmentul său cu plafon din fibră de carbon, care reduce masa şi măreşte agilitatea. Motorul este şi el mai uşor cu 15 kg faţă de cel care echipa generaţia anterioară.
Noul M3 este echipat cu un propulsor nou cu 8 cilindri, V8 de 4.0 litri care generează 420 de cai putere la 8.300 rpm li dezvoltă un cuplu maxim de 400 Nm la 3.900 rpm. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se face în numai 4,8 secunde, iar viteza este limitată electronic la 250 km/h. Noul M3 consumă în medie 12,4 l/100 km.
Sportivitatea acestui model este sporită de echiparea cu clapete de acceleraţie individuale, sistem de distribuţie variabilă dublu, cutie de viteze manuală în 6 trepte cu răcire cu lichid şi ambreiaj cu două discuri optimizat pentru inerţia masei.
BMW Seria 6 Coupé şi Cabrio (vezi imagini
coupé si
cabrio)
O continuare progresivă a conceptului Gran Turismo, Seria 6 este actualizată cu această nouă ediţie în două versiuni de caroserie. Noutăţile se reflectă atât în design, cât şi în interior şi sub capotă. Interiorul se bazează pe o nouă concepţie, comenzile şi instrumentele fiind îmbogăţite cu butoane rotative pentru sistemul de climatizare şi cel audio, noi combinaţii de culori şi materiale şi sistemul Controler iDrive. Tapiţeria de piele cu SunReflective Technology pentru varianta cabrio reduce efectul de încălzire la soare.
Motorul de 4.8 litri cu 8 cilindri dezvoltă 367 de cai putere reprezintă vârful gamei care echipează noua Serie 6 în ambele versiuni de caroserie. Propulsorul care îl urmează ca putere este cel de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie, prevăzut cu High Precision Injection în modul cu amestec sărac.
Pentru toate variantele de motor este implementată strategia EfficientDynamics dezvoltată de BMW, ce include sistemul de reciclare a energiei de frânare, controlul şi acţionarea opţională a elementelor auxiliare motorului, transmisie finală optimizată la încălzire ce reduce pierderile prin frecare şi indicator pentru schimbarea vitezelor. Consumul de combustibil este redus cu până la 5% pentru motorul de 8 cilindri, respectiv cu 15% pentru cel cu 6 cilindri.
Seria 1 Coupé (
vezi imagini)
BMW Seria 1 Coupé are aceeaşi arhitectură ca şi variantele cu 3 şi 4 uşi, însă caroseria coupé subliniază caracterul sportiv al acestei maşini. Noul coupé are dimensiuni mai mari decât celelalte modele din Seria 1: 4.360 mm lungime şi 1.934 mm lăţime. Spaţiul de încărcare a crescut şi el, de la 350 la 370 l.
Dintre variantele de motorizare, cele pe benzină sunt 120i (170 CP), 125i (218 CP) şi vârful de gamă 135i, dotat cu motorul de 3,0 litri bi-turbo cu injecţie directă, de 306 CP. Gama este completată de motorul diesel 120d care generează 177 de cai putere şi cel în 4 cilindri de 2.0 litri, care pe 123d dezvoltă 204 CP.
Timpul de accelerare de la 0 la 100 km/h al propulsorului de top 135i este de 5,3 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Acest motor consumă o cantitate medie de 9,2 litri de combustibil la suta de kilometri parcurşi, emiţând 220 g CO2/100 km.
Dinamismul noului model este sporit de centrul de greutate scăzut şi de distribuţia egală a greutăţii pe cele două punţi. Este aşteptată şi o versiune cabrio la începutul anului 2008.
CHEVROLET
Chevrolet Aveo (
vezi imagini)
Cu un design complet reproiectat şi un motor nou-nouţ sub capotă, noul Aveo va fi prezentat la SIAB în avanpremieră şi pus în vânzare în toată Europa în martie 2008.
Designul este înnoit cu particularităţi ca grilajul radiatorului masiv împărţit pe orizontal de o bară transversală având aceeaşi culoare ca şi caroseria, noua siglă fixată distinct în mijloc, faruri prelungite, masive, din sticlă transparentă şi proiectoare de ceaţă care ies în evidenţă ca nişte reflectoare în partea inferioară a barei de protecţie. Profilul este dominat de liniile laterale ale caroseriei, în timp ce partea posterioară a autovehiculului este dominată de bara de protecţie solidă şi de lămpile spate rotunde din sticlă transparentă.
Sunt disponibile două motoare pe benzină: un motor nou de 1,2 litri cu o putere de 84 CP şi modelul deja utilizat de 1,4 litri care dispune de o putere sporită de 98 CP şi de transmisie automată.
Chevrolet HHR (
vezi imagini)
Un model deja cunoscut in Statele Unite de cativa ani, SUV-ul Chevrolet HHR ajunge si in Europa, unde se va vinde incepand din luna noiembrie plecand de la pretul de 23.000 de euro.
Designul HHR are un stil inconfundabil retro, care aminteşte atât de modelul hot rod cât şi de un Corvette clasic. Formele caroseriei sunt impunătoare, plafonul este înalt, iar aripile sunt sculptate robust, silueta de ansamblu fiind o combinaţie între un station wagon şi un MPV.
Un atu al acestui model este că oferă mult spaţiu, datorită plafonului înalt şi distanţei dintre hayon şi scaune care permite o capacitate de încărcare de 638 litri, extensibilă până la 1634 cu scaunele rabatate.
Chevrolet HHR dispune de un motor de 2,4 litri cu patru cilindri şi 170 cai putere. Viteza maximă atinsă este de 180 km/h. Ca o alternativă la transmisia manuală cu cinci trepte de viteză, HHR poate fi prevăzut de asemenea şi cu o variantă automată cu patru trepte controlată electronic.
În gama de dotări standard intră sistemul electronic de control al stabilităţii (ESC) cunoscut sub denumirea de StabiliTrak, la fel ca şi sistemul ABS şi cel de control al tracţiunii. Sistemul de suspensii pentru faţă a fost prevăzut cu lonjeroane McPherson iar pentru spate a fost utilizată o bară de torsiune.
Structurile de rezistenţă speciale absorb energia generată de impact protejând celula de siguranţă a pasagerului. Împreună cu secţiunile sudate cu laser din cadrul portierelor şi portierele din faţa şi spate, această structură contribuie şi la diminuarea zgomotelor şi vibraţiilor.
FIAT
Fiat 500 (
vezi imagini)
Concurent temut al modelelor Mini, Fiat 500 are avantajul unui preţ mult mai mic şi pe cel al unei game nesfârşite de posibilităţi de personalizare: peste 500.000 de combinaţii exterioare şi interioare stau la dispoziţia cumpărătorilor. Va exista inclusiv o variantă "Naked" pentru câteva pieţe, inclusiv cea românească.
Trei variante de echipare sunt disponibile: Pop, Sport şi Lounge. La capitolul design, se pot face combinaţii între 12 culori pentru exterior, 15 pentru interior, 9 tipuri de jante şi 19 tipuri de decoraţii pentru caroserie.
Dintre motorizări, cel mai performant este propulsorul pe benzină de 1.4 litri cu 100 de cai putere, care atinge 100 km/h în 10.5 secunde şi are viteza maximă de 182 km/h. Acesta este singurul dintre propulsoare cuplat la o cutie în şase trepte, restul fiind în cinci. Toate cutiile sunt manuale, cea automată urmând să fie lansată ca opţiune.
Elementele de siguranţă nu au fost neglijate, Fiat 500 reuşind performanţa de a obţine 5 stele la testele Euro NCAP. Maşinuţa este echipată cu airbaguri frontale, laterale, cortină şi pentru genunchi.
Confortul este sporit de dotări electronice ca sistemul de climatizare automat, sistemul Blue&Me cu comandă vocală, sistemul de navigaţie portabil Marelli Blue&Me MAP 500, sistemul audio digital hi-fi Sound Sistem şi senzorul din faruri care reglează lumina la nivel optim, între poziţie şi faza scurtă.
În versiunea de baza din Italia, preţul noului Fiat 500 este de 10.500 euro. Pentru alte ţări însă, inclusiv România, varianta Naked va fi disponibilă la preţul de 9.500 euro. Pe piaţa românească, micul 500 va fi pus în vânzare la începutul anului 2008, până atunci putând fi admirat în avanpremieră la SIAB 2007.
Fiat Sedici (
vezi imagini)
Produs în Ungaria la uzina Suzuki, noul Sedici va fi lansat pe piaţa românească probabil ănainte de sfârşitul acestui an. Pentru început, AutoItalia a comandat 60 de unităţi pentru România, o sumă mică pentru că, pentru români, crossoverele sunt încă maşini de nişă.
În Europa modelul Sedici costă în jur de 20.000 de euro. Ca variante de motorizare, vor fi disponibile dieselul de 1,9 litri, cu 120 CP şi propulsorul pe benzină de 1,6 litri, cu 107 CP.
Numele "Sedici" provine din italiană, unde înseamnă "şaisprezece", şi exprimă ideea de tracţiune integrală 4X4. Modelul a fost prezentat în premiera în decembrie 2005 în Italia, fiind şi maşina oficială la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2006 de la Torino, oraşul care găzduieşte cea mai importantă uzină Fiat.
Fiat Bravo (
vezi imagini)
Construit pe platforma tehnică a modelului Stilo, Fiat Bravo este o evoluţie modernă şi elegantă a vechilor Bravo şi Brava, marcând un nou început în ceea ce priveşte stilul mărcii italiene.
Noua maşină are 5 uşi, 434 cm lungime, 179 cm lăţime şi 149 cm înălţime. Capacitatea portbagajului, de 400 de litri, situează noul Bravo în topul segmentului.
Pe lângă detaliile de siguranţă şi confort, noul Bravo dispune şi de o serie de motorizări performante, începând cu un 1.4 90 CP şi continuând cu propulsoarele turbodiesel 1.9 Multijet de 120 şi 150 de CP. Cu acest prilej debutează de asemenea şi noua gamă de motorizări pe benzină denumită T-jet, ce include pentru început două propulsoare turbo de 1.4 120 şi 150 CP.
KIA
Kia cee'd Sporty Wagon (
vezi imagini)
Al doilea model din gama cee'd, noul break introduce în premieră în segmentul C uşa din spate în formă de "L" cu deschidere aproape verticală şi acces facil la portbagaj.
Varianta estate păstrează ampatamentul de 2.650 mm a versiunii hatchback şi are o lungime totală de 4.470 mm şi o lăţime de 1.490 mm. Cel mai important avantaj al noului model este portbagajul de 545 de litri, respectiv 1.664 de litri cu bancheta rabatată.
Şase niveluri de echipare şi tot atâtea motorizări sunt disponibile pentru noul sport wagon. Gama de motoare pe benzină oferă de la 109 până la 143 de cai putere, iar motoarele diesel oferă de la 90 la 140 de cai putere. În echiparea de bază intră 6 airbaguri, radio-CD cu mp3, geamuri electrice faţă, închidere centralzată, ABS, EBD şi computer de bord.
Noul cee'd Sporty Wagon porneşte de la preţul de 13.925 de euro cu TVA, mai mult cu circa 1.500 de euro decât varianta hatchback.
MAZDA
Mazda2 (
vezi imagini)
Proaspăt lansat în Europa, noul model Mazda2 este mai uşor decât predecesorul său cu aproximativ 100 kg, mai scurt cu aproape 40 mm, oferind totuşi mai mult spaţiu interior. Spaţiul pentru cap este de 1.004 mm în faţă şi 959 mm în spate, iar pasagerilor li se pun la dispoziţie o serie de spaţii de depozitare şi un portbagaj cu un volum de 250 l, extensibil până la 787 l prin rabatarea scaunelor din spate.
Confortul interior este mărit de integrarea schimbătorului în consola centrală pentru a fi mai accesibil şoferului şi o gamă variată de dotări. Echipările de siguranţă includ sistemul ABS cu EBD şi asistenţă de urgenţă la frânare, programul de stabilitate dinamică (DSC) şi controlul tracţiunii (TCS), sistemul Isofix pentru fixarea scaunelor pentru copii.
În România, noua Mazda2 va fi disponibilă iniţial în 3 versiuni de motorizare pe benzină, două de 1,3 l cu 75 şi 86 CP şi una de 1,5 l ccu 103 CP, ce accelerează de la 0 la 100 km/h în 10,4 secunde. Din primăvara lui 2008 va fi disponibil şi un propulsor diesel de 1,4 l şi 68 CP.
Preţul de pornire, cu toate taxele incluse, este de 9.990 de euro.
Mazda6 (
vezi imagini)
Un sedan de dimensiuni medii care va rivaliza cu Honda Accord şi Toyota Camry, noua Mazda6 pare să aibă un avans generos în faţa concurenţei, în special în materie de stil. Principalele atuuri ale acestui model sunt caracterul sportiv şi designul emoţional.
Cu dimensiuni ceva mai mari (cu 6,5 cm mai lungă, cu 1,5 cm mai lată şi ampatament mărit cu 5 cm), noua generaţie Mazda6 oferă mai mult spaţiu şi confort. Noile dotări ale Mazda6 includ elemente de lux ca faruri xenon, tehnologie LED, scaune încălzite şi sistem de pornire fără cheie. Senzaţia de calitate şi stil oferită de interior este omniprezentă, lucru vizibil chiar şi din fotografii, în timp ce siguranţa este garantată printr-o listă generoasă de acronime: ABS, DSC, TCS, AFS.
În materie de motorizări, Mazda6 păstrează mecanica vechii generaţii: două propulsoare pe benzină de 1.8 şi 2.0 litri, un turbo-diesel MZR-CD de 2.0 litri, plus noul vârf de gamă: un motor de 2.5 litri pe benzină, care înlocuieşte vechiul propulsor de 2.3 litri şi generează 170 de cai putere.
Mazda CX-7 (
vezi imagini)
Având un aspect puternic şi stilat, noul SUV al companiei japoneze are o priză de aer joasă, un grilaj superior relativ mic, plafon plat şi apărătoare mari care oferă un plus de agresivitate designului.
În interior, modelul este dotat cu un sistem audio performant ce cuprinde nouă boxe, o magazie de şase CD-uri şi sursa Bose Centerpoint. habitaclul spaţios oferă confort pentru cinci pasageri, care beneficiază de compartimente de depozitare, ca buzunarele laterale ale uşilor în care sunt încorporate suporturi pentru sticle, suporturi de pahare şi un torpedou cu cheie.
Ca motorizare, noul SUV Mazda este echipat cu un turbo-diesel de 2,3 litri, care la maximul de 5.500 rpm produce 240 CP, având un cuplu maxim de 380 Nm la 3.000 rpm. Motorul este cuplat la o cutie de viteze nouă cu şase rapoarte.
Preţul de plecare pentru SUV-ul Mazda CX-7 este de 30.300 de euro cu toate taxele incluse.
MERCEDES BENZ
Mercedes Clasa C Estate (
vezi imagini)
Noua generaţie completează gama Clasa C, continuând tradiţia generaţiei anterioare, care s-a bucurat de succes în rândul publicului doritor de automobile versatile. Noua serie oferă şi mai mult spaţiu, capacitatea putând fi extinsă până la 1.500 de litri.
Gama de motorizări este aceeaşi cu cea folosită pentru versiunea de caroserie în trei volume: cel mai economic motor este cel care echipează modelul C200 CDI, cu un consum mediu de 6 litri/100 km. Rezervorul de 66 de litri garantează o autonomie de peste 1.000 km noului C200 CDI Estate. Propulsorul de vârf este cel care echipează versiunea C330 Estate, de 6 cilindri pe benzină, capabil să producă 272 de cai putere.
Mercedes C 63 AMG
În segmentul sportiv îşi face apariţia vârful de gamă al Clasei C, C 63AMG, echipat cu un motor AMG cu aspiraţie normală. Propulsorul V8 de 6.3 litri generează 457 de cai putere şi dezvoltă un cuplu maxim de 600 Nm, atingând performanţa de 4,5 secunde ca timp de accelerare de la 0 la 100 km/h. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Motorul este cuplat la cutia de viteze MG Speedshift Plus 7G-Tronic, iar pedalele AMG pentru schimbarea treptelor de viteză completează sportivitatea maşinii. Şoferul poate alege între mai multe moduri de condus, fie că preferă un stil mai sportiv sau unul mai confortabil.
Sistemul de frânare AMG este format din discuri ventilate şi perforate pentru toate roţile, optimizând oprirea maşinii indiferent de condiţii.
Interiorul oferă confort şi calitate, păstrând stilul sportiv: scaune AMG cu tetiere integrate, volan cu 3 spiţe, instrumente de bord ergonomice şi sportive. Versiunea standard include jante de 18 ţoli din aliaj uşor cu 5 spiţe, anvelope faţă 235/40 R18 şi spate 255/35 R18, iar opţiunile includ jante de 19” cu spiţe multiple şi pneuri pe măsură.
Noul Mercedes C63 AMG Estate va fi lansat pe piaţă începând cu anul 2008, pornind de la preţul de 69.853 de euro cu tot cu TVA.
MINI
Mini Clubman (
vezi imagini)
Noul Mini Clubman are un design care se remarcă în special prin lungime (caroserie cu 24 cm mai lungă şi ampatament crescut cu 8 cm) şi prin noul Splitdoor, care oferă acces facil la portbagajul de 260-960 litri. Clubman are patru sau cinci locuri (opţional), oferind cu 8 cm mai mult spaţiu pentru zona gambelor pasagerilor din spate. Accesul spre locurile din spate a fost facilitat prin introducerea unei a treia portiere laterale.
La lansare, noul Clubman va fi disponibil cu trei versiuni de motorizare: versiunea de top este Mini Cooper S Clubman, alimentată de un motor de 1.6 litri cu turbocompresor Twin-Scroll, injecţie directă de benzină şi o putere de 175 CP la 5.500 rpm. O altă versiune este Mini Cooper Clubman, propulsată de un motor care generează 120 CP la 6.000 rpm. A treia versiune este Mini Cooper D Clubman, echipată cu un motor diesel de 1.6 litri, capabil să producă 110 CP la 4.000 rpm. Emisiile acestui motor sunt limitate la 109 grame de CO2/100 km şi consumul este de 4,1 litri/100 km. Toate motoarele se încadrează în standardele europene de protecţie a mediului prevăzute pentru anul 2008, prin mecanisme ca reciclarea energiei de frânare, funcţia Auto Start/Stop şi indicator pentru schimbarea vitezelor.
Siguranţa este oferită de o serie de sisteme ca ABS, distribuţia electronică a forţei de frânare, control pentru frânare în curbe, sistem de control al stabilităţii şi asistenţă la pornirea în rampă. În standard intră 6 airbaguri, centuri de siguranţă cu prindere în 3 puncte şi role inerţiale, sistem de prindere Isofix pentru scaunul copilului.
Preţurile sunt cuprinse între 21.400 şi 28.600 de euro, în funcţie de motorizare şi pachetul de dotări ales.
MITSUBISHI
Mitsubishi Lancer Sedan (
vezi imagini)
Lansat în Europa încă de la sfârşitul anului 2007, modelul Lancer Sedan vine şi pe piaţa românească cu o gamă largă de motorizări, de la economicul 1,5l DOHC MIVEC benzină de 110 cai putere, la performantul 1,8l DOHC MIVEC benzină şi eficientul motor diesel 2,0l Pump-Jet.
Disponibil în showroomuri din luna noiembrie a acestui an, Lancer Sedan îşi va face apariţia la SIAB în avanpremieră. Preţul aproximativ al noului model în varianta echipată cu motorul diesel va fi de 17.000 de euro cu tot cu TVA.
Noul Lancer măsoară 4.570 mm lungime şi 1.760 mm lăţime şi se încadrează într-un segment în care va trebui să concureze cu modele ca Volkswagen Jetta, Opel Vectra şi Volvo S60.
Actuala generaţie Lancer se va fabrica în continuare şi se va comercializa sub un alt nume, urmînd exemplul modelelor Opel Astra Classic şi Skoda Octavia Tour.
OPEL
Opel Astra Sedan (
vezi imagini)
Noul sedan îmbină designul progresiv şi echilibrat specific modelelor Astra cu o dinamică a conducerii şi cu echipamentele de siguranţă. Cei care au proiectat noul model au optat pentru ampatamentul lung al versiunii station wagon (2,703 mm) pentru a dispune de un spaţiu generos în partea din spate a autovehiculului şi un portbagaj de mare capacitate. Cu o lungime de 4,587 mm şi o capacitate a portbagajului de 490 l, modelul sedan cu patru uşi, cu o lăţime de 1,753 mm şi o înălţime de 1,458 mm se încadrează în segmentul maşinilor de familie.
Sunt disponibile patru variante de motorizare, dintre care două pe benzină (1,6-litri/115 CP, 1,8-litri/140 CP) şi două motoare diesel (1,3-litri/90 CP, 1,7-litri/100 CP). Gama de transmisii include cutii de viteze manuale cu cinci şi şase trepte de viteză, o cutie automată cu patru trepte de viteză, precum şi o cutie de viteze manuală Easytronic puternic robotizată.
Agilitatea, manevrabilitatea şi siguranţa noii generaţii Astra au la bază şasiul IDS (Sistem de conducere interactivă) - punte faţă cu suspensii McPherson şi punte spate cu bară de torsiune brevetată.
Funcţiile standard de siguranţă includ discuri de frână faţă, ABS, Controlul frânării în curbă (CBC) şi sistem de asistenţă la frânare. Sistemul de servodirecţie electro-hidraulică (EHPS) şi sistemul ESPPlus sunt disponibile ca dotări opţionale pentru toate modelele.
SAAB
Saab 9-3 Sedan (
vezi imagini)
Noua generaţie Saab 9-3 are un design mai impunător şi tehnologii mai performante decât predecesoarea sa. "Muza" noii game este conceptul Aero-X, care împrumută noului 9-3 noi tehnologii şi multiple elemente de design şi aerodinamică ce păstrează identitatea mărcii.
Nouă versiuni de motorizare sunt disponibile pentru noua gamă 9-3, din care 6 sunt pe benzină: 2.8 litri V6 Turbo (255 sau 280 CP), 2.0 litri Turbo (150, 175 sau 210 CP) si 1.8i (122 CP). Motoarele diesel sunt: 1.9 TTiD biturbo (180 CP/400 Nm), 1.9 TTiD 16v (150 CP) şi 1.9 TTiD 8v (120 CP). Această impresionantă gamă este completată de două motorizări ecologice BioPower. Toate motoarele sunt cuplate la o transmisie cu şase rapoarte, şi opţional este disponibilă cutia de viteze BVA5 Sentronic.
Pentru interior sunt disponibile dotări ca pachetul de navigaţie DVD GPS cu display de 6,5 ţoli, climatizare bi-zonă, conexiune Bluetooth şi sistemul ComSense de blocare a apelurilor telefonice în condiţii periculoase de drum, când atenţia şoferului nu trebuie distrasă de factori exteriori.
Siguranţa este sporită de un pachet de airbag-uri frontale adaptive şi airbag-uri laterale care se deschid în două niveluri, în funcţie de intensitatea impactului, un sistem avansat de tetiere active şi gama completă de acronime: MBA (Mechanical Brake Assist), ESP, EBD (Electronic Brake Distribution), CBC (Cornering Brake Control) şi TCS (Traction Control System).
Saab 9-3 Convertible (
vezi imagini)
Păstrând mecanica versiunii sedan, noul 9-3 Convertible se distinge în termeni de design exterior şi prin tehnologia inedită de retractare a capotei.
Saab 9-3 Convertible reuşeşte cel mai bun timp de retractare, numai 20 de secunde. Capota este confecţionată dintr-o pânză rezistentă cu proprietăţi ignifuge, brevetată de Saab şi denumită Hydroblox.
SEAT
Seat Altea Freetrack (
vezi imagini)
Primul SUV marca Seat este bazat pe modelul Altea XL, căruia i s-au adus multiple mdificări: tracţiune integrală Haldex cu conexiune hidromecanică şi control electronic, gardă la sol mărită cu 4 cm, jante de 17 ţoli, şasiu întărit şi noi motorizări. Sistemul Haldex previne pierderea tracţiunii prin transferul instantaneu al cuplului de pe puntea faţă pe puntea spate.
Versiunile de motorizare includ un motor pe benzină de 1.8 litri cu 160 de cai putere, un TDI de 2.0 litri cu 170 de cai putere ce consumă numai 6,8 litri/100 km şi un propulsor de vârf pe benzină TFSI, de 2.0 litri cu 200 cai putere. Vârful de gamă atinge viteza maximă de 214 km/h, având un sprint de la 0 la 100 km/h de 8,7 secunde şi un consum de 9,4 litri/100 km.
Altea Freetrack păstrează avantajele de spaţiu şi modularitate oferite de Altea XL, portbagajul având o capacitate de 593 de litri.
Confortul primului SUV Seat este sporit de echipări ca sistemul de navigaţie cu display TFT de 17 ţoli fixat în plafon, conexiune RCA pentru laptop, consolă video, DVD şi MP3-player şi staţie de amplificare. Dotările de siguranţă includ 6 airbaguri, ESP, senzor de presiune pe pneuri, cruise control şi senzori de ploaie şi lumină.
SKODA
Skoda Fabia Combi (
vezi imagini)
Faţă de varianta hatchback, Fabia Combi este mai lungă cu 7 mm (în total 4.239 mm) şi mai înaltă cu 46 mm (1.498 mm total), lăţimea fiind de 1.642 mm. Portbagajul are un volum mai mare cu 54 litri, în total o capacitate de 480 litri extensibilă la 1.460 litri prin rabatarea scaunelor posterioare, total cu 235 litri mai mare decât în cazul variantei hatchback.
Şase motorizări vor fi disponibile: trei pe benzină (1.2 litri 12V HTP 51 kW, 1.4 16V 63 kW, 1.6 16V 77 kW) şi tot atâtea diesel (1.4 TDI PD 51 kW, 1.4 TDI PD 59 kW, 1.9 TDI PD 77 kW), cuplate la transmisie manuală în cinci trepte sau, pentru motorul 1.6 16V 77 kW, opţional cutia tiptronic cu şase trepte. Filtrul de particule vine "la pachet" cu motorizările diesel mai puternice (1.4 TDI PD 59 kW şi 1.9 TDI).
Designul nu este tocmai încărcat de emoţie, maşina fiind axată în special pe funcţionalitate. Conceptul cheie al acestui model este spaţiul: portbagaj încăpător, confort crescut pentru pasagerii din spate, numeroase compartimente pentru depozitarea obiectelor personale, până şi suport pentru transportul bicicletei.
Gama precedentă Fabia Combi, vândută până acum în 630.000 de exemplare, va rămâne în vânzare până la sfârşitul acestui an.
VOLKSWAGEN
Volkswagen Tiguan (
vezi imagini)
Volkswagen fericeşte amatorii de maşini mari şi puternice cu noul Tiguan, fratele mai mic al lui Touareg, lansat luna trecută în premieră mondială la Frankfurt. Al 14-lea model Volkswagen, Tiguan concentrează în design elemente de crossover, coupé şi SUV, fiind potrivit atât pentru stradă cât şi pentru excursii.
Ca o noutate mondială, Tiguan este primul model de serie echipat exclusiv cu motoare supraalimentate, aspect ce oferă două avantaje: consum redus de combustibil şi plăcerea condusului. În prima fază, Tiguan va fi disponibil în România cu două motoare pe benzină de 1,4 litri şi 150 de cai putere şi de 2.0 litri şi 200 de cai putere. Ca variantă diesel, va fi prezentat motorul TDI de 2.0 litri şi 140, respectiv 170 de cai putere. Toate motoarele îndeplinesc standardele de poluare Euro 5, ce vor intra în vigoare în anul 2009.
Trecut recent prin testul de foc EuroNCAP, Tiguan a obţinut un admirabil punctaj de 5 stele în ceea ce priveşte siguranţa oferită ocupanţilor adulţi, şi 4 stele pentru protecţia oferită copiilor. Preţul de pornire al VW Tiguan este de 31.790 de euro.
VOLVO
Volvo XC70 (
vezi imagini)
A treia generaţie de crossovere urbane de la Volvo aduce inovaţii în materie de siguranţă şi confort, având o structură de rezistenţă întărită fără a afecta greutatea totală. Pentru protecţia pasagerilor, specialiştii suedezi au construit două "crumple zones" sub capotă şi în partea din spate din materiale care absorb din energia impactului.
Protecţia ocupanţilor este sporită de sistemul WHIPS, care asigură deplasarea spre înapoi a scaunului din faţă, conform mişcării corpului. Acest sistem a fost introdus pe piaţă odată cu lansarea modelului S80 şi implementat şi pe C30. Un un alt sistem de protecţie, Hill Descent Control, frânează sau accelerează în pantă.
O atenţie specială a fost acordată sistemului de siguranţă destinat copiilor: un scaun din spate încorporează o pernă specială, reglabilă pe înălţime. Copilul este poziţionat în raza de acţiune a airbagurilor şi a cortinelor laterale, fără a-i fi limitată priveliştea pe ferestrele maşinii.
Ţinuta de drum nu dezamăgeşte: noul XC70 se comportă ca o limuzină în condiţii urbane şi ca un offroader în afara şoselei. Două motorizări sunt disponibile pentru acest model, un propulsor pe benzină de 3.2 litri şi 238 de cai putere şi un turbodiesel de 185 de cai putere. Motoarele sint cuplate la o noua cutie de viteze cu şase trepte, care poate funcţiona atât în mod manual, cât şi automat.
Pachetul sport R-design
Proaspăt dezvăluit în premieră mondială, pachetul sport R-design a fost conceput pentru a accentua linia extrioară sportivă a maşinilor Volvo. Pachetul de opţionale include elemente pentru interior şi exterior care scot în evidenţă ţinuta compactă sportivă.
Pachetul R-design pune la dispoziţia clienţilor o gamă de zece noi nuanţe pentru maşinile Volvo, inscripţia "R" de la "racing" pentru grila radiatorului şi volan, jante de 17 ţoli cu design unic, sau la alegerea clienţilor variante mai sportive de 18 ţoli.
Primele modele care vor beneficia de pachetul R-design sunt cele compacte şi medii, respectiv C30 şi gama S40/V50.
S80 D5 (
vezi imagini)
Cea de-a doua generaţie Volvo S80 are un exterior mai compact şi mai dinamic. Interiorul redefineşte ideea de confort atât prin noile combinaţii de culori şi materiale precum şi prin tehnologia de vârf şi ergonomia opţiunilor. Sistemul audio de înaltă calitate este numai unul din elementele de confort oferite de noul S80.
Noul S80 este echipat cu deja notoriul turbodiesel D5 de 5 cilindri, disponibil acum şi în varianta All Wheel Drive. Sistemul Instant Traction permite o forţă de tracţiune avansată chiar şi pe teren alunecos.
Noul motor dezvoltă 185 de cai putere la un cuplu de 400 Nm şi foloseşte un control electronic al turbinei şi tehnologie de injecţie multi-punct.
XC60 (
vezi imagini)
Noul prototip adus de Volvo la SIAB 2007 anticipează viitorul model de serie XC60, care va fi dezvăluit la sfârşitul anului 2008 şi pus în vânzare la începutul anului 2009.
Destinat segmentului SUV premium de dimensiuni mici, XC60 mizează pe noi elemente de design, valori ale mărcii şi noi soluţii tehnologice.
Prototipul oferă sistemul City Safety, care simte momentul în care este posibil să se producă o coliziune şi pune presiune în sistemul de frânare, ajutând şoferul să evite un accident. Mai mult, dacă o coliziune este iminentă, maşina va frâna în mod automat. Acest sistem este activ până la viteza de 30km/h. La o viteză relativă de 15km/h între două maşini, acest sistem poate ajuta şoferul să evite complet accidentul. La viteze mai mari, el ajută doar la diminuarea pagubelor.
Un lucru interesant de amintit este acela că noul model al celor de la Volvo va fi construit pe platforma lui Freelander 2, fapt care nu poate decât să-i ofere un avantaj maxim atunci când este vorba despre o călătorie off-road.
SIAB 2007 în cifre:
Program de vizitare: 4 oct. (ziua presei) - 9.00-19.00; 5-14 oct. (public) - 10.00-20.00
Preţ bilet de intrare: 15 RON
Preţ bilet parking: 15 RON
Suprafaţă: 50.000 metri pătraţi
Locuri de parcare: 2.500
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook