Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu surprinsă de cunoscuţi care în mod normal dau aparenţa că ar fi calmi şi raţionali, dar odată urcaţi la volan par să sufere iremediabil de sindromul Tourette. Vocabularul mi s-a îmbogăţit semnificativ în numeroasele experienţe de pasager de dreapta, sau chiar de pieton, asistând la diverse întâlniri nefiresc de intime între participanţii la trafic. Expresii pe care unii oameni plătesc bani grei ca să le audă la telefon în nopţi albe, în trafic sunt totuşi indezirabile. Şi inevitabile.
Oamenii au tendinţa să fie extra-agresivi verbal la volan, ceea ce mă face să cred că activitatea de a şofa are implicaţii mult mai profunde decât aceea a unei simple deplasări: e o adevarată terapie, un mod de defulare a tensiunilor de peste zi, şi în acelaşi timp un exerciţiu de stil şi creativitate. De la drăgălăşenii ca “plămânaşu’ mămichii tale” şi până la clasicele cristelniţe, pămătufuri şi cepe de care e de la sine înţeles că orice mamă dispune, toate sunt pomenite mult mai des în trafic decât în alte circumstanţe. Dacă la coadă la alimentară, cu toate că oamenii se mai îmbrâncesc şi înghiontesc, nu auzi la fel de des consideraţii la adresa relaţiilor de rudenie ale semenilor pe cât de des le auzi pe bulevard printre claxoane, asta e pentru că ele trebuie să fie declanşate de o activitate mai complexă decât simpla aşteptare a achiziţiei de de-ale gurii.
Ce anume, din întregul proces al conducerii unui autoturism, declanşează aceste potoape de dejecţii, interjecţii, deprecaţii, imprecaţii şi alte cuvinte complicate? E evident că activitatea în sine de control a maşinii nu e motivul, întrucât o sesiune de condus noaptea, pe şoseaua pustie, nu duce la asemenea reacţii fonice. Dimpotrivă, condusul calmează: uneori atât de mult încât te trezeşti, sau nu te mai trezeşti, cu maşina înfăşurată pe-un stâlp, pentru că ţi-ai odihnit un pic cam prea mult pleoapele în faţa cadranului ce indică 170 km/h. Dacă simpla conducere a maşinii ar avea acest efect de surescitare pe care îl vedem zilnic pe străzile Capitalei, numărul de accidente rutiere nocturne ar fi cu mult redus.
Nu putem decât să tragem concluzia că oamenii din maşini sunt transformaţi în dicţionare argotice de către… alţi oameni în alte maşini. Persoane care în mod normal încap de ceilalţi, trăiesc printre ei fără prea multe dificultăţi, ba chiar au profesii bazate pe comunicarea eficientă cu alţi oameni, uită de orice formă de civilitate atunci când sunt la volan. Deşi maşina pe care ţi-o alegi te reprezintă, îţi reflectă gusturile şi valorile, te individualizează într-o anumită măsură, ea în acelaşi timp te depersonalizează. Din refugiul maşinii, îţi permiţi să renunţi la masca socială zâmbitoare şi amabilă pe care eşti nevoit s-o adopţi în confruntările directe cu alţi oameni. Din spatele parbrizului, eşti doar “un şofer”, un anonim care poate claxona şi înjura birjăreşte, pentru că n-o să-l mai vezi niciodată pe idiotul care ţi-a tăiat calea. Îl poţi face din tot sufletul albie de porci. Autocenzura socială e suprimată. Instinctele primare se bucură de mai multă libertate decât în oricare din celelalte tipuri de interacţiune umană uzuală.
Te enervezi sau te descarci? Acumulezi sau descarci tensiuni? Asta depinde de temperament. Însă indiferent de efectul psihologic al participării la trafic, majoritatea şoferilor împărtăşesc o pasiune de-a dreptul oedipiană pentru conceptul de “mamă”.
Rodica
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook
