2011 reprezenta anul in care Cosmin Dragnea isi facea debutul in cursele de viteza in coasta din Romania. Dupa un prim sezon in care reusea sa urce pe ultima treapta a podiumului rezervat juniorilor, Cosmin avea sa demareze un nou proiect. A doua jumatate a anului 2012 a reprezentat acomodarea cu noua masina Mitsubishi EVO VII de grupa A, construita impreuna cu partenerul sau Andre’s Fast Service.
Munca asidua si rezultatele constante pe parcursul sezonului competitional 2013 au fost cheia succesului inregistrat de pilotul bucurerstean, el obtinand pentru prima oara in cariera titlul de campion national al grupei A la finalul acestei stagiuni.
Alba Motor Challenge, cea de-a opta etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, a pus punct final sezonului competitional din acest an. Locul secund, obtinut in etapa de la Straja desfasurata in weekendul abia incheiat, i-a consolidat lui Cosmin ecartul pe care acesta il avea in fata urmaritorilor sai.
3 victorii, 4 locuri secunde si un loc trei i-au fost necesare lui Cosmin Dragnea pentru a deveni campion national al grupei A.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook