Ministerul Transporturilor a respins propunerea patronatelor din domeniul transporturilor rutiere de eliminare a rovinietei, arătând că taxa este singura sursă de venit a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), a anunţat ieri instituţia.
Oficialii Ministerului Transporturilor au propus transportatorilor rutieri mai multe soluţii pentru rezolvarea unora din solicitările patronatelor din domeniu, însă nu au fost de acord cu renunţarea la rovinietă, se arată în comunicatul instituţiei.
"Având în vedere necesitatea menţinerii şi obţinerii de surse de finanţare pentru lucrările de infrastructură rutieră, nu putem fi de acord cu renunţarea la o sursă financiară sigură, fără a analiza şi fundamenta o altă opţiune. În acest moment, Ministerul Transporturilor consideră că reprezentanţii Consiliului Naţional Rutier (CNR) nu au o propunere viabilă pentru a lua în calcul orice modificare a structurii bugetului de stat şi a surselor de constituire a acestuia", explică reprezentanţii MT.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook