Oficialii producatorului german inclina balanta in favoarea Romaniei, in competitia cu Polonia pentru construirea unei unitati de productie. Mercedes spera sa gaseasca mai ieftin muncitori in Romania decit in Polonia.
Oficialii grupului auto german Daimler
analizeaza optiunea de a construi o noua unitate de productie fie in Romania, fie in Polonia, unde vor fi fabricate noile generatii ale automobilelor din clasa A si B. Potrivit unor surse din cadrul companiei, citate de publicatia electronica „Autonews”, Romania are insa prima sansa pentru atragerea investitiei germane. „Balanta inclina in favoarea Romaniei”, au spus sursele citate. Noua uzina Mercedes-Benz ar putea fi ridicata in parcul industrial Tetarom 3 din localitatea clujeana Jucu, unde Nokia a inaugurat o unitate de productie a telefoanelor mobile. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a recunoscut ca au existat discutii cu oficialii Mercedes, conform sursei citate. Potrivit „Autonews”, in rindul oficialilor producatorului german se vehiculeaza o productie anuala de 70.000 pina la 130.000 de unitati pe an, incepind cu 2011.
Principalul avantaj al Romaniei il constituie costurile cu forta de munca, ce se ridica la 3,23 euro pe ora, comparativ cu 6 euro pe ora in Polonia sau 42 de euro pe ora in Germania.
Dezavantajele Romaniei in atragerea investitiei Mercedes sint reprezentate de infrastructura slab dezvoltata in comparatie cu Polonia, precum si de forta de munca mai putin calificata. Pe de alta parte insa, in Romania exista deja o fabrica mixta la Cugir, unde este implicata si compania Mercedes, care produce cutii de viteze si componente metalice. Mai mult, o serie de investitori germani din industria componentelor auto activeaza deja pe piata romaneasca. Printre acestia se numara Continental AG, INA Scheaffer, Siemens Automotive, Kromberg & Schubert, Lisa Draxlmaier sau Leoni Wiring Systems.
Viitoarele modele, Clasa A si Clasa B, care vor fi produse incepind cu 2011, vor avea rolul de a majora vinzarile Mercedes-Benz pe pietele auto din vestul Europei, precum si pe pietele emergente si de a contribui la cresterea marjei de profit. Modelul A-Klasse a fost lansat pentru prima data in 1997, iar B-Klasse in 2005. Ambele masini sint singurele modele din gama Mercedes cu tractiune fata. Cunoscut anterior sub denumirea DaimlerChrysler, grupul german s-a separat, in vara anului 2007, la nivel international, de compania americana Chrysler. In august 2007, Daimler a vindut participatia majoritara la Chrysler catre fondul de investitii Cerberus Capital Management. Totodata, divizia producatoare de autoturisme a Daimler a fost redenumita Mercedes-Benz Cars, la cererea actionarilor.
Alti doi constructori auto sint prezenti in Romania. Renault a cumparat Automobile Dacia in 1999, iar in 2004 a lansat modelul Logan berlina. Ford a semnat, in septembrie 2007, contractul de privatizare a Automobile Craiova, prin care urmeaza sa preia 72,4% din capitalul companiei, detinut de AVAS, pentru 57 de milioane de euro. Ford ar putea produce la Craiova viitoarea generatie a modelului Fiesta.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook