Ministerul Transporturilor negociaza cu Federatia Operatorilor Români de Transport (FORT) eliminarea rovinietei, a declarat directorul general al Directiei Generale de Infrastructura si Transport Rutier, Sorin Sirbu.
"Si Ministerul Economiei si Finantelor trebuie sa aprobe eliminarea taxei de utilizare a infrastructurii rutiere. Transportatorii cer eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale, eliminarea totala a restrictiilor de circulatie a camioanelor, anularea taxei de înmatriculare pentru vehiculele cu Euro 4 si Euro 5, asigurarea transparentei colectarii accizelor din carburanti si monitorizarea de catre asociatiile patronale din transporturi a utilizarii acestora pentru constructia si întretinerea drumurilor", a explicat sursa citata.
Transportatorii mai solicita simplificarea procedurilor de înmatriculare, numirea în consiliile de administratie ale organismelor subordonate Ministerului Transporturilor a reprezentantilor asociatiilor patronale din transporturi, înfiintarea unui organism unic de control si actualizarea distantelor tarifare în raport cu noua retea rutiera.
Rovinieta, generator de coruptie pe partea de tiparire
Fostul ministru al trans-porturilor Radu Berceanu a precizat ca taxa de utilizare a infrastructurii rutiere trebuie sa fie platita in functie de rulaj si greutatea pe osie. "In prezent, rovinieta este un generator de coruptie pe partea de tiparire. Chiar daca se scot zeci de milioane de euro din rovinieta, nu se vad rezultate pe partea de infrastructura rutiera", a spus Berceanu. El a precizat ca rovinieta ar trebui sa se aplice diferit pentru transportul de marfa si cel de persoane. "Nu cred ca sistemul actual este cel bine adaptat. Nu poti face mare lucru in zece luni, cat am fost eu ministru al transporturilor. Am incercat sa revizuiesc plata tarifului de utilizare a infrastructurii prin aplicarea modelului austriac. In Austria, rovinieta pentru transportatorii de marfa este mult mai scumpa decat cea pentru transportul de persoane", a mai spus Berceanu.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook