Totul a avut loc intr-una dintre cele mai frumoase zile de toamna pe care am avut norocul sa le traiesc. Soarele stralucea puternic, cu totul neasteptat pentru inceputul lui noiembrie, frunzele dezmierdau ochiul cu o larga paleta de culori, iar soseaua ma invita la parcurgerea unui numar nelimitat de kilometri.
Am parasit aglomeratul Bucuresti pentru a ma indrepta spre o zona mult mai propice condusului, mult mai interesanta pentru un sofer, o zona unde putem vedea si testa veleitatile unui autoturism. Testul de astazi a avut loc pe valea Prahovei, loc pe care l-am considerat potrivit pentru a va impartasi parerea noastra legata de vedeta acestui articol.
Asa cum v-ati dat seama din titlul de mai sus, suntem incantati sa va oferim
informatii complete si pareri proprii despre mezinul familiei BMW, neamtul seria 1.
Exterior
Atunci cand discutam despre aspectul, exteriorul, liniile, designul unui BMW, cu totii stim ca este un subiect care poate fi dezbatut si combatut ore in sir, fara a ajunge la un consens sau fara a putea convinge interlocutorul ca tu ai dreptate si el nu. Chiar si asa, eu ma aflu printre cei care considera ca Bayerische Motoren Werke AG au creat un model unic, cu o serie de elemente definitorii, elemente care fac ca micul bavarez sa fie considerat printre cele mai frumoase din clasa sa. Modelul din test a avut o caroserie vopsita in culoarea
Valencia Orange, caroserie cu o serie de linii indraznete, cu un spate curbat, prezentand un design sportiv unic, definit de proportiile elegante si suprafetele proeminente specifice BMW. Imaginea tanara si vioaie adaptata unui model din clasa compacta este completata de elementele de design care evidentiaza maturitatea si statutul premium al modelului testat.
In premiera absoluta pentru marca, BMW a introdus
Sport Line si
Urban Line, concepte ce furnizeaza posibilitati suplimentare de personalizare prin utilizarea unor echipamente si a unor dotari exclusiviste de design interior dar si exterior, cele doua optiuni oferind doua identitati cu adevarat distincte noului model.
Modelul testat de AutoSpot a beneficiat de BMW Urban Line, iesind in evidenta
jantele de 17 toli cu design in V, de culoare alba, dar si echiparea alba pentru bara spate. Accentele suplimentare de design pentru partea frontala includ grila dubla a radiatorului cu un design special, aceasta la randul ei find vopsita tot in alb. Contururile prizelor laterale sunt vopsite in aceeasi culoare ca si automobilul, creand o fluiditate placuta la vedere. Optional sunt disponibile si carcase de culoare alba pentru oglinzile retrovizoare. Cheia noului model vine, de asemenea, cu elemente de design in culoarea alba.
Interior
Interioriul asa cum ne asteptam este unul premium, de cea mai buna calitate si la cele mai inalte standarde. Chiar daca vorbim de cel mai mic component al familiei, seria 1 nu este cu nimic mai prejos, atunci cand discutam despre calitatea materialelor folosite pentru fabricarea scaunelor, plasticelor de pe bord sau a insertilor de aluminiu, atat de placute la atins. Asa cum ati intuit si la interior gasim elemente specifice BMW Urban Line cum ar fi scaune din piele cu o culoare specifica, volan sport imbracat in piele, cotiera reglabila cat si o echipare interioara cu elemente speciale, in nuante de alb cu benzi de accentuare de culoare argintiu mat. Ne-au atras atentia
luminile LED ambientale care pot fi schimbate din portocaliu in albastru. Un alt element interesant de amintit este sursa suplimentara de lumina aflata in montantul B, care sporeste efectul de iluminare in habitaclu.
Spatiul interior este unul mediu pentru clasa compacta, ideal pentru 2 persoane, potrivit pentru o familie cu 3 membri, insa inghesuit pentru 4 adulti cu inaltimi de peste 1.80 m (volumul portbagajului este de 360 litri).
Specific marcii, bordul imbraca soferul si parca la fiecare atingere, la fiecare detaliu il imbie sa stea cat mai mult in preajma sa, nelasandu-l sa se sature de multitudinea de setari ale scaunului sau de usurinta cu care iti gasesti pozitia de condus.
Modelul testat a beneficiat de
sistem de navigatie Professional (inclusiv harta Romaniei), aer conditionat automat, sistem de asistenta la parcarea cu spatele si fata (PDC), scaune fata sport, cutie de viteze automata,
sistem de functionare ECO PRO (poate fi activat sau dezactivat prin intermediul unui buton din consola centrala, amplasat sub sistemul de control al aerului conditionat.
Modul ECO PRO ajuta la un mod de condus mai eficient prin modificarea raspunsului pedalei de acceleratie si regimului de schimbare al cutiei de viteze. In plus, se schimba modul de functionare al componentelor auxiliare electrice pentru un randament maxim. Acesta include aerul conditionat si incalzirea scaunelor sau oglinzilor exterioare).
Performante
Motorul pe care l-am putut "analiza" mi se pare cel mai potrivit din punct de vedere al raportului putere-consum, cei
143 de caluti fiind suficienti pentru a misca masina intr-un mod mai mult decat satisfacator (0-100 km/h in 8,9 secunde), facand ca cifra indicata in dreptul consumului sa fie una dintre cele mai bune in clasa sa. Ajungand la subiectul "consum", va comunic cu placere ca in urma celor 400 de km parcursi, preponderent in afara orasului, cu viteze de cele mai multe ori peste limita legala (cu scuzele de rigoare), inculpatul a avut un
consum mediu de 6 litri la suta de kilometri.
Unul dintre cele mai incantatoare detalii ale modelului testat, a fost
cutia de viteze automata cu 8 rapoarte, mod Sport si posibilitatea de condus manual. Aceasta cutie, alaturi de o directie precisa, ferma, grea uneori, care a devenit istorie de-a lungul anilor, au facut din seria 1 unul dintre cele mai placute modele testate anul acesta.
Schimbarile treptelor se fac in cel mai inteligent mod posibil, eficienta la consum imbinata cu promptitudinea la aceleratie, fac din aceasta cutie un real succes pentru cei de la BMW. Desi face parte din dotarile optionale, cu un pret de 2240 de euro cu TVA, sfatul nostru este sa o bifati in configuratia masinii dumneavoastra.
Continuand sa discutam despre performantele seriei 1 nu puteam sa nu amintim despre suspensile acesteia. Evident, aceastea sunt tari, rigide, asa cum ii sta bine oricarui BMW. Alaturi de o directie sport variabila, confortul este sacrificat in favoarea unei senzatii sport, asa cum numai BMW reuseste sa ofere. Pe traseul parcurs, mai sus amintitele detalii au facut deliciul soferului, nelasand abordarea nici unei curbe la voia intamplarii.
Pret
Avand de-a face cu un BMW, fiind el chiar si un seria 1, pretul pe care trebuie sa-l platesti pentru a te bucura de toate aceste bunataturi este unul ridicat. Mai exact 41.887 euro cu TVA.
Pretul de baza pentru 118d este de 28.086 euro cu TVA, iar optionalele pe care le-a avut modelul testat au insumat 13.801 euro cu TVA.
Chiar si asa, BMW reuseste sa fie mai ieftin ca al sau concurent direct, Audi A3 TDI 140 CP, preţul de bază al acestuia fiind de 32.030 euro TVA inclus.
La fel ca in orice clasa si in clasa compacta lupta pentru suprematie este acerba, iar fiecare greseala poate fi fatala producatorului. Prin cea de a doua generatie a seriei 1, BMW a ridicat standardele si a aratat inca o data, de ce este unul dintre cei mai buni producatori auto din istorie.
Seria 1 este un etalon atunci cand discutam despre calitate, fiabilitate si inovatie, iar acestea sunt doar cateva din calitatile pentru care noua, celor de la AutoSpot, ne place.
Vezi galeria foto completa cu BMW Seria 1 realizata cu ocazia testului
AutoSpot apreciaza:
+ BMW Urban Line
+ Cutia automata cu 8 rapoarte
+ Consum in test
+ Calitatea materialelor
+ Puterea motorului 118d
AutoSpot nu apreciaza:
- bordul mult prea ascutit in dreptul genunchilor soferului
- distanta prea scurta la care lumineaza farurile cu xenon
- confortul redus al scaunelor pe distante lungi
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook