Nu stiu altii cum sunt dar pentru mine momentul cand am ocazia sa ajung pe litoralul patriei este unul important. Important prin prisma faptului ca urmeaza sa conduc, am prilejul sa sofez pe una dintre cele mai renumite autostrazi din Romania si de ce nu, am ocazia sa ma bucur de cateva clipe la malul marii.
Anul acesta, prima incursiune pe litoral s-a nimerit sa fie alaturi de un model cu totul si cu totul special. Nimeni altul decat noul Renault Clio. Este unul dintre cele mai vandute exemplare ale francezilor de la Renault si este unul dintre modelele preferate de romani.
Exterior
Noul Clio aduce un aer cu totul si cu totul nou in gama, atrage atentia, iese in evidenta si este schimbat in intregime fata de modelul anterior.
Pentru a atrage si mai mult privirile asupra noului membru al familiei, inginerii de design au optat pentru elemente glossy pozitionate pe intrega caroserie. Fie ca privim grila fata, fie ca atentia ne este atrasa de oglinzile laterale sau de insertile regasite la baza usilor, toate acestea sunt finisate cu tenta lucioasa.
Ne-au placut farurile mari, care se prelungesc in sus pe aripile laterale, detaliu care ne duce cu gandul la un exemplar sportiv. Noul Renault Clio, tradeaza o anumita sportivitate atat prin spoilerul fata, mare si bine coturat, cu o garda la sol redusa, cat si prin insertiile laterale regasite pe usi. Chiar daca este un exemplar dedicat celor care cauta o masina de buget, noul Clio beneficieaza si el de luminile de zi cu tehnologie LED.
Stopurile spate sunt si ele bine conturate si contribuie la revigorarea noii generatii. Interesant de privit sunt manerele pentru usile spate. Acestea sunt acum integrate in usa, asa cum regaseam cu ceva vreme in urma la modelele Seat.
Interior
De indata ce apuci sa descoperi interiorul noului Clio, sentimentul de nou, de viitor si de placut iti este puternic impregnat pe retina.
Exceptand cateva elemente, cum ar fi forma butoanelor, tot ce regasim la interior a fost regandit si creat astfel incat sa-ti aduca aminte cat mai putin ca a existat un model anterior.
Incepand cu cadranele din fata soferului, continuand cu sistemul audio si de navigatie si terminand cu rosul predominant, interiorul noului Clio este modern si in ton cu noile trenduri.
Pozitia la volan este placuta, destul de joasa ca sa accentueze spiritul jucaus, dar indeajuns de bine gandita incat sa poti avea tot timpul contact vizual cu extremitatile fata.
Ne-a placut plansa de bord, simpla, aerisita, regasind pe ea doar sistemul multimedia cu touchscreen si comenzile pentru clima. Materialele folosite sunt placute, inspira durabilitate si sunt la fel ca si caroseria, pe alocuri lucioase.
Spatiul pentru pasagerii din spate este limitat, pot calatorii 4 adulti cu conditia sa nu depaseasca inaltimea de 1,80m.
Performante
Ajungand la acest capitol, va informam ca am dispus de un motor diesel, clasicul 1,5 dCi, cu o putere maxima de 90 cp si un cuplu motor de 220 Nm.
Asa cum ne asteptam, fiind un autoturism mic si usor, noul Clio se misca foarte bine, este agil, reprizele sunt placute, fiind realizate cu ajutorul unei cutii de viteze manuale cu 5 rapoarte. Viteaza maxima a noului model este de 181 km/h, iar 100 km/h sunt atinsi in 11,9 secunde.
Noul Clio se lauda cu o tinuta de drum buna, directia este precisa, usoara la viteze mici, intarindu-se pe masura ce se accelereaza. La punctele forte adaugam cele 5 stele EuroNCAP, obtinute la testele de siguranta.
Consumul mediu declarant de cei de la Renault este de 3,4l. Sunt o serie de cifre incredibile daca privim rivalii directi(Chevrolet Aveo si Opel Corsa), acestea realizandu-se cu ajutorul sistemului Start-Stop, cat si cu un sistem special care recupereaza energia cinetica in momentul franarii.
Chiar daca cifrele oficiale sunt cele de mai sus,noi am reusit sa inregistram 4,9 l in afara orasului si 6 l intr-un Bucuresti plin pana la refuz.
Pret
Pretul modelului testat este de 15.655 euro cu TVA. In aceasta suma aveti inclus pachetul de personalizare completa Iconic, culoarea Rouge Flamme, sistem de navigatie cu Bluetooth, sistem audio cu mp3 si aer conditionat automat.
Noul Clio arata mai bine ca oricand si este dovada vie ca Laurens van den Acker, designerul francezilor isi merita fiecare banut.
Vezi galeria foto facuta cu ocazia testului de catre echipa AutoSpot.ro
AutoSpot apreciaza:
+ Design exterior
+ Plansa de bord
+ Consum in test
AutoSpot nu apreciaza:
- Antifonarea interioara
- Spatiu interior
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook