Fie ca ai un SUV sau un hatchback pe motorina, intotdeauna poti minimiza consumul prin cateva trucuri. Fiecare din ele va economisi o cantitate neglijabila, insa impreuna pot avea rezultate palpabile.
1.
Verifica filtrul de aer. Un filtru murdar defavorizeaza circulatia aerului la motor, ceea ce va afecta economia rularii. Pentru a verifica filtrul, scoate-l si priveste-l in lumina soarelui. Daca lumina nu razbate prin el, inseamna ca trebuie schimbat. Il poti inlocui cu un filtru permanent, care se curata si nu se schimba - este mai putin restrictiv si mai ecologic.
2.
Verifica presiunea pneurilor. Pneurile dezumflate sunt una din cele mai comune cauze ale consumului mare. Anvelopele se verifica atunci cand sunt reci, pentru ca temperatura inalta creste presiunea si poate da iluzia ca sunt bine umflate. Cand umfli rotile, foloseste presiunea indicata in manualul masinii.
3.
Nu exagera cu viteza. Consumul creste proportional cu ea, asa ca daca esti unul din cei ce depasesc cu cativa kilometri vitezele permise, incearca sa te incadrezi exact in limita legala. Calatoria nu va fi cu mult mai lunga, insa efectul va fi simtitor in privinta economiei.
4.
Nu exagera cu schimbarea vitezelor. In traficul aglomerat, majoritatea soferilor oscileaza intre viteza si opriri. Consumul este mult mai mare cand pornesti o masina decat cand o mentii in mers, astfel ca este mai ieftin sa mergi cu o viteza mai mica, dar constanta, decat sa tot accelerezi si franezi.
5.
Accelereaza cu grija. Plecarile "in tromba" cam dau gaura in rezervor, insa asta nu inseamna ca trebuie sa te tarasti. Gaseste calea de mijloc, si ai grija la eventuale obstacole - o accelerare urmata de o oprire brusca e o risipa de combustibil.
6.
Renunta la aerul conditionat. Daca conditiile nu o impun, mai inchide climatizarea si deschide geamul. Bucura-te de "briza", chiar daca la viteze mici e ceva mai calduta.
7.
Renunta la zorzoane. Jantele si anvelopele noi sunt la moda, dar daca sunt mai late decat cele standard pot crea rezistenta la inaintare, ceea ce va spori consumul de combustibil. Daca cumparati pneuri noi si aratoase, pastrati-le si pe cele vechi. La drum lung e posibil sa fie considerabil mai economice.
8.
Fa-ti curatenie in masina. Cu cat este mai grea, cu atat va consuma mai mult. Daca esti genul dezordonat, fa din cand in cand controlul portbagajului, torpedoului si altor spatii de depozitare. Poti aduna lejer vreo 10 kg de lucruri care-ti ingreuneaza masina.
9.
Daca-ti cumperi o masina noua, nu o arunca pe cea veche. In special daca e una economica. In caz de fluctuatii ale pretului combustibililor, vei avea alternativa. Poate ca intretinerea ei nu va costa mai putin decat economiile facute la combustibil datorita ei, dar macar cheltuielile vor fi previzibile.
10.
Condu mai putin. Poate ca nu e cel mai indicat lucru de spus pe un site auto, insa ai intotdeauna optiunea bicicletei, metroului, autobuzului sau, de ce nu, mersului pe jos. Nu deveni sclavul masinii, obisnuieste-te sa te deplasezi si independent de ea. Face bine si la sanatate, si la portofel.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook