Asemenea masinilor lor, americanii devin tot mai grei cu fiecare an. Capacitatea de transport a masinilor nu creste insa pe masura: de exemplu, masini de doua locuri ca Mazda MX-5 si Chevrolet Corvette sau Cadillac XLR nu au fost proiectate pentru a transporta de exemplu doua persoane de cate 100 kg, adica unul din multele cupluri americane.
Dar nu numai roadsterele intampina astfel de
greutati, ci si MPV-urile, SUV-urile si crossoverele se cam opintesc cand vine vorba de carat americani. De exemplu Acura TSX si Mazda CX-7, masini de cinci locuri, nu au fost prevazute pentru o greutate mai mare de 77 kg, in medie, de pasager.
Producatorii pretind ca limitele de masa sunt impuse legislativ, permitand in jur de 68 kg pentru fiecare pasager, un numar foarte indepartat de greutatea reala a americanului obisnuit. Statisticile pe anul 2004 spun ca barbatii americani au, in medie, 86 kg, iar femeile 74 kg.
Desi masinile sunt capabile sa care mai mult decat arata specificatiile oficiale, in conditiile in care indicatiile de greutate sunt depasite "producatorii nu pot fi facuti responsabili de caracteristicile dinamice", declara Sage Marie in numele Honda. Producatorii lasa o marja de siguranta, insa aceasta variaza de la o marca la alta si de la un model la altul.
Astfel, americanii demonstreaza ca obezitatea implica riscuri in mai multe privinte.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook