Producatorul american de automobile Ford ar putea renunţa la contractul de achiziţie al Automobile Craiova dacă până în martie-aprilie 2008 Comisia Europeană nu va da aviz favorabil privatizării întreprinderii craiovene.
'Ford a stabilit primăvara anului viitor ca moment limită pentru începerea activităţii la Craiova. Probabil martie-aprilie va fi un termen rezonabil în obţinerea avizului de la Comisia Europeană ar fi martie-aprilie', a declarat ieri Sebastian Vlădescu, preşedintele comisiei de privatizare a Automobile Craiova. Contactat de Gândul, vicepreşedintele pentru dezvoltare al Ford, Len Meany, nu a vrut să facă niciun comentariu la declaraţia lui Vlădescu.
Bruxelles-ul a deschis o investigaţie cu privire ajutoarele de stat acordate fabricii de la Craiova şi a cerut României să suspende orice sprijin ce nu a fost în prealabil notificat. Vlădescu, care până acum câteva zile a ocupat scaunul de secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, a spus că investigaţia declanşată de Comisia Europeană este cauzată de o lipsă de comunicare, susţinând că prevederile contractului de privatizare, semnat luna trecută la Frankfurt, nu încalcă reglementările comunitare în domeniul ajutorului de stat. Acesta a afirmat că Executivul român a transmis în această săptămână Comisiei răspunsuri la un prim set de întrebări ale Bruxelles-ului referitoare la privatizarea Automobile Craiova şi a spus că până pe 10 noiembrie va fi trimis răspunsul oficial al României la observaţiile Comisiei.
Ce obiecţii are Bruxelles-ul
Comisarul european Leonard Orban a declarat săptămâna trecută la Bucureşti că a solicitat colegiului Comisiei Europene să urgenteze cazul Automobile Craiova şi a cerut autorităţilor române să nu facă presiuni la Bruxelles pentru a scoate o decizie favorabilă României. Orban a estimat că investigaţiile Comisiei Europene pot dura 6-7 luni. Oficialii de la Bruxelles susţin România a pus câteva condiţii la privatizare companiei americane, fapt ce a dus la un preţ de vânzare al fabricii, 57 milioane de euro pentru 72,4% din capitalul social, considerat mic de Comisie. În contractul de privatizare se stipulează realizarea a minumum 200.000 de autovehicule în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activităţii curente timp de patru ani şi păstrarea foştilor angajaţi ai Automobile Craiova.
Referindu-se la criticile Comsiei Europene, Sebastian Vlădescu a ţinut să precizeze că General Motors, competitorul Ford, în procesul de privatizare, nu a contestat procedura şi nici rezultatul final. 'General Motors ar fi fost primii care trebuia să conteste licitaţia, dar nu au avut nicio observaţie. Inclusiv ambasadorul american a felicitat România pentru această privatizare şi transparenţa procesului', a declarat Vlădescu. În urma declanşării investigaţiei la Automobile Craiova, Parlamentul României a decis suspendarea dezbaterilor la proiectul de lege privind privatizarea, transmis de Guvern la finele lunii trecute. În situaţia în care afacerea Ford cade, România va fi văduvită de cea mai mare investiţie directă pe care o firmă americană o face aici, adică 675 milioane de euro.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook