Ranger Raptor - cea mai puternică și mai performantă variantă a celui mai bine vândut pick-up din Europa - tocmai a devenit și mai dezirabilă, întrucât Ford a lansat astăzi versiunea Ranger Raptor Special Edition.
Construit într-un număr limitat pentru a asigura exclusivitatea, noul Ranger Raptor Special Edition întărește caracterul pursânge al pick-up-ului Ranger Raptor printr-un exterior impunător și un interior premium, cu elemente de stil suplimentare, ce includ dungi pentru curse și accente roșii.
Dezvoltat de către Ford Performance ca cel mai avansat model Ranger, Ranger Raptor este prevăzut cu un șasiu ranforsat, suspensii și anvelope personalizate și o motorizare diesel EcoBlue de înaltă performanță pentru a susține stilurile de viață pline de adrenalină ale adevăraților pasionați de off-road.
Alături de culorile Performance Blue, Conquer Grey și Frozen White, noua ediție specială Ranger Raptor adaugă un set “racing stripes” (dungi de competiție) în culoarea negru mat - conturate cu linii de contrast roșii - pe capotă, plafon, laturile inferioare ale caroseriei, aripile spate și hayon – pentru a sublinia și mai mult caracterul dinamic al pick-up-ului.
În completarea dungilor de competiție, inelele de tractare din față sunt finisate cu roșu, în timp ce pasajele evazate ale roților, barele de protecție față și spate, mânerele ușilor și grila inscripționată în relief cu Ford au un finisaj negru mat pentru a-l evidenția comparativ cu detaliile gri ale variantei standard a modelul Raptor.
În habitaclul cabinei duble a modelului Ranger Raptor Special Edition, un aspect personalizat mai sportiv este oferit de cusăturile roșii pentru volan, tabloul de bord și mânerele ușii. Scaunele standard, din piele texturată, sunt proiectate pentru a fi confortabile și pentru a oferi susținere, indiferent dacă vehiculul se deplasează pe teren accidentat sau autostradă, iar panoul de bord este disponibil în culoarea Raceway Grey, exclusiv pentru modelul Ranger Raptor Special Edition.
Ranger Raptor Special Edition este propulsat de motorul diesel
EcoBlue Bi-turbo de 213 CP de 2.0 litri care dezvoltă un cuplu de 500 Nm1, cuplat la o cutie de viteze automată receptivă, cu 10 rapoarte, utilizată și la modelul sport Ford Mustang. Sistemul unic de selectare a terenului le permite șoferilor să abordeze o gamă largă de suprafețe și scenarii de conducere, inclusiv Baja Mode - denumit după celebrul raliu din deșert Baja 1000 - pentru performanțe optime de off-road2.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook