Ca un tribut adus excelentei, doua dintre cele mai mari branduri din lume, Porsche si Adidas, au incheiat o intelegere prin care au creat impreuna o linie de incaltaminte, accesorii si articole vestimentare pentru barbati.
Colectia e impartita in patru categorii, reprezentand principalele tipuri de public al marcii Porsche: Driving (pentru soferi), Running (sportivi), Golf si Tennis (pentru amatorii acestor sporturi). Colectia Porsche-Adidas este emblematica pentru firmele care au facut istorie si au stabilit mereu noi standarde in materie de performanta, eficienta, functionalitate, design si calitate.
Desi luxoase, articolele respective sunt foarte sportive. Designerii au luat in calcul fiecare detaliu al stilului de viata al publicului destinatar, articolele fiind rezistente la umiditate si la temperaturi ridicate, si asigurand echilibru si confort ireprosabile.
Un material de baza pentru colectia Porsche Design Sport pentru soferi este pielea Nubuk, iar designul este caracterizat prin asimetrie. Confortul este asigurat de o constructie unica a talpii si de un sistem eficient de aerisire. Dintre articolele vestimentare, de remarcat sunt jacheta de ploaie care se poate transforma in vesta si pantalonii de ploaie, ambele asigurand un climat optim al corpului pe vreme rea.
Pentru amatorii de golf si de tenis, aceasta colectie a proiectat o crosa si respectiv o racheta speciale. Crosa de golf e facuta din materiale de cea mai buna calitate, fiind usoara si manevrabila. Racheta de tenis asigura confort si putere in acelasi timp.
Paleta cromatica a colectiei Porsche Sport Design are ca "vedete" principale albul, argintiul, negrul, rosul si albastrul, in conbinatii sportive si elegante in acelasi timp.
Incapand de astazi, articolele Porsche Design Sport au fost puse in vanzare pe pietele din Germania, Austria, Elvetia, Marea Britanie, SUA si Asia.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook