Conflictul dintre marile scuderii şi Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) s-a terminat cu un divorţ. Echipele de Formula 1, reunite în cadrul FOTA (McLaren-Mercedes, BMW Sauber, Renault, Toyota, Brawn GP, Ferrari, Red Bull şi Toro Rosso), au anunţat că refuză condiţiile impuse de FIA pentru 2010 şi că intenţionează să creeze un campionat paralel.
"A devenit clar că echipele nu pot continua să facă un compromis privind valorile fundamentale ale sportului. Ele au refuzat să modifice condiţiile privind înscrierea lor în Campionatul Mondial din 2010. Echipele nu au altă alternativă decât să înceapă să pregătească un nou campionat, care va reflecta valorile participanţilor şi partenerilor acestora", se arată într-un comunicat al FOTA.
Potrivit comunicatului, acest nou campionat va avea un sistem de guvernare transparent, un singur set de reguli, va încuraja noii sosiţi şi va încerca să obţină costuri mai mici pentru spectatori. Reamintim că principala disensiune dintre cele două tabere a fost cea legată de bugetul limitat la 45 de milioane de euro.
Curios este că marile scuderii s-au înscris, la sfârşitul lunii mai, pentru a participa la CM din 2010, cu condiţia ca acest litigiu să fie aplanat şi ca problema drepturilor comerciale să fie rezolvată de FOM (Formula One Management), condusă de Bernie Ecclestone, ceea ce nu s-a întâmplat până joi seară. Singurele echipe care au acceptat regulile FIA au fost Williams şi Force India, care au evoluat şi în 2009, şi cele trei noi echipe care au primit invitaţia de a evolua în sezonul viitor al competiţiei mondiale de Formula 1, USF1, Campos şi Manor.
În replică, FIA a anunţat, vineri, că nu este surprinsă de faptul că 8 echipe din cele 10 au ameninţat că se vor retrage din campionat şi îşi vor face o competiţie proprie începând de anul viitor. "FIA este dezamăgită, dar nu surprinsă de faptul că FOTA nu a reuşit să ajungă la un compromis pentru binele sportului", se arată într-un comunicat oficial, referitor la faptul că reprezentanţii echipelor nu sunt mulţumiţi cu limitarea bugetului anual. FIA trebuia să anunţe vineri lista echipelor pentru sezonul 2010, dar a amânat decizia până sâmbătă.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook