Mercedes-Benz va prezenta publicului, în premieră la Bauma 2013, două noi modele, respectiv Arocs, camionul de mare tonaj, pentru transportul în construcţii, şi noul Atego, creat pentru segmentul de distribuţie uşoară şi medie.
Cel mai mare târg din lume al industriei de construcţii îşi va deschide porţile vizitatorilor internaţionali din 53 de ţări, în Munchen, în intervalul 15-21 aprilie.
Şase modele Arocs, configurate special pentru transport în domeniul construcţiilor, ilustrează cât de puternic, robust şi eficient arată un vehicul pentru construcţii în 2013.
Astfel, continuând povestea de succes Mercedes-Benz, ce a început acum mai bine de 110 ani în domeniul construcţiei de vehicule, Arocs prezintă meritele acestei descendenţe prin impunerea, în mod particular, a stilului camioanelor de tonaj mare.
Având un cuplu ridicat, motoare care se bazează pe tehnologia BlueEfficiency,
cu o gamă de puteri cuprinsă între 175 kW (238 hp) şi 460 kW (625 hp), şasiu robust, design îmbunătăţit al suspensiei şi şasiului, Arocs se remarcă printr-o capacitate excepţională de transport de încărcături grele. Această capacitate este susţinută de un studiu recent realizat în rândul clienţilor din domenii diferite, de la transport pe şantiere de construcţii (45%), având o greutate maximă admisă de până la 41 de tone, până la transport materiale de construcţii (30%) şi transport beton (15%).
În mod special, în domeniul betonului, Arocs setează standardul cu varianta sa optimizată pentru greutăţi, „Loader”, având un volum al transportului de 8 metri cubi.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook