Nissan Qashqai este liderul consacrat în segmentul crossover, cu peste 2 milioane de exemplare vândute în Europa din 2007 până în prezent. Acesta se adresează atât şoferilor din segmentul C care doresc un plus de stil, tehnologie şi plăcere, cât şi cumpărătorilor aflaţi în căutarea eficienţei pe toată linia.
În România, Noul Nissan Qashqai este disponibil în cele trei versiuni de echipare deja consacrate pe toată gama de modele a constructorului - Visia, Acenta şi Tekna – şi cinci versiuni de motorizări.
Preţul de pornire este fixat la 18.690 € TVA inclus pentru singura opţiune pe benzină a noului crossover : Visia 1.2 115CP Stop/Start 2wd, transmisie manuală.
Transmiţând puterea printr-o cutie manuală cu şase trepte, acest motor furnizează 115CP (85kW) şi produce un cuplu de 190Nm.
Alte 4 versiuni de motorizare sunt exclusiv diesel, în configuraţie 2wd:
- 1.5l dCi DPF 110CP Stop/Start, transmisie manuală
- 1.6l dCi DPF 130CP Stop/Start, transmisie manuală
- 1.6l dCi DPF 130CP Stop/Start, transmisie X-TRONIC
Primul preţ pentru motorizările diesel este 20.590 € TVA inclus, disponibil pe Visia 1.5l dCi DPF 110CP.
Transmisia ALL MODE 4x4i este asociată propulsorului 1.6 dCi DPF 130CP Stop/Start transmisie manuală.
Nivelul standard de echipare pentru versiunea de intrare în gamă oferă, printre altele, faruri cu halogen şi lumini de zi cu LED, proiectoare de ceaţă, oglinzi în culoarea caroseriei reglabile electric şi încălzite, bare de protecţie şi mânere exterioare de uşi în culoarea caroseriei şi jante de oţel 16”. Tot în standard şi tot pe prima versiune de echipare, Visia, Noul Nissan Qashqai include în preţ aer condiţionat cu reglare manuală, frână de mână electronică, radio CD MP3 cu 4 boxe şi port USB cu mufă auxiliară, închidere centralizată cu telecomandă, cruise control, limitator de viteză şi Bluetooth, acestea din urmă având comenzile amplasate pe volan.
La nivelul echipamentelor de siguranţă, Visia propune în standard sistemul Chassis Control (cu sistem activ de control al traiectoriei şi control activ al rulării) airbag-uri şofer şi pasager, airbag-uri laterale şi tip cortină, tetiere faţă active, ABS-EBD şi asistenţă la frânare, ESP şi asistenţă la pornirea din rampă.
În perioada 27 – 30 martie 2014, toţi cei interesaţi sunt invitaţi în showroom la Porţi Deschise Noul Nissan Qashqai, unde pot vedea şi testa noua generaţie de crossover. În plus, participanţii în aplicaţia dedicată acestei camapanii – „Domină oraşul cu Noul Nissan Qashqai” pot câştiga un week-end pentru 2 persoane la Londra sau unul din cele weekenduri la volanul noului crossover Nissan. Drept premii de consolare, Nissan va oferi prin tragere la sorţi 20 de premii personalizate. Detaliile concursului sunt disponibile în Regulamentul oficial, pe www.nissan.ro.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook