Cel mai nou concept al suedezilor de la Volvo va fi prezentat la Detroit, cu ocazia Showului Auto din ianuarie. Masina se numeste XC60 si intra pe un segment al pietei din ce in ce mai dinamic, cel al SUV-urilor de dimensiuni mici. Volvo preconizeaza ca vanzarile pe acest segment vor creste cu aproximativ 75 de procente in intervalul 2007 – 2009, pana la un volum de 450 de mii de unitati pe an. Trendul ascendent se datoreaza faptului ca "SUV-urile mici, precum si XC60 isi probeaza capacitatea de masini cu potential sportiv si consumuri adaptate la traficul urban. Suplimentar ofera un plus de siguranta, mai ales datorita tehnologiilor pentru evitarea coliziunilor la viteze joase, numite City Safety", declara Fredrik Arp, unul dintre managerii Volvo.
Pe grila fata logoul metalic Volvo a fost usor supradimensionat pentru a da un semnal suplimentar de putere. Farurile sunt si ele pozitionate diferit, usor in exterior, semn ca patternul vizual al brandului se schimba. XC60 are jante din aliaj de 20 de inci, care reusesc sa mentina aspectul sculptural si agresiv al conceptului, atribute ce nu intra in contradictie cu partea superioara a masinii.
La o privire mai atenta, XC60 isi arata fara sfiala calitatile de masina cu tractiune integrala, de frate mai mic al puternicului XC90. Insa, de la jumatate in sus, conceptul intra in sfera masinilor care se descurca bine pe autostrada si chiar in curbe negociate cu viteze superioare. XC60 genereaza carisma de masina coupe.
In interior XC60 pastreaza aerul avangardist. "Concepul nu incearca sa impresioneze si sa faca deja lobby pentru viitorul produs de serie XC60, ci sugereaza viitoarele linii adoptate la noile modele Volvo. Masinile noastre vor fi recunoscute foarte usor, in viitor, la o singura privire. Volvo este din ce in ce mai mult un pattern vizual", declara Steve Mattin, Directorul de Design al Volvo Cars.
Managerii Volvo anunta ca masina va ajunge in showroom-uri incepand cu prima parte a lui 2009. Pana atunci, suedezii ofera pe piata masinilor 4X4 crossroad-ul XC70 si exclusivistul SUV XC90. Odata cu acest concept, "lumea trebuie sa inceapa sa uite vechiul aspect contondent al masinilor Volvo", declara Steve Mattin.
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook