Exista doua tipuri de cititori, la fel cum exista si doua tipuri de pasionati. Vorbim strict de masini, sa ne intelegem. Acele gramezi de fiare grotesti care ne mananca bani, nervi si timp. Sa revenim la tipurile de pasionati. Vorbim intai despre cei pentru care pragmatismul e la loc de cinste, care adora cifrele (bigger is better, intotdeauna), cei pe care ii intereseaza cati litri are portbagajul si in cate secunde face suta. Genul de oameni care isi cumpara masini nemtesti doar pentru rigurozitatea cu care sunt executate. Masini care seamana leit una cu alta, care se comporta exact cum ar trebui si nu ies din cuvantul soferului. Gramezi de fiare care au la baza un spirit de turma pregnant si care nu iti ofera surprize (nici neplacute, dar nici placute). Incep articolul cu un spatiu dedicat acestei categorii de pasionati.
Am condus Alfa Romeo 159. Propulsor 1.8 TBI (turbo, cum s-ar zice) capabil de 200 CP. Si acum sa trecem la cifre: 8.2 secunde pana la 100 km/h, 20.9 pana la 160 (personal mi se pare mai rapida de atat, dar n-am reusit s-o cronometrez pana acolo).
Puterea e livrata rotilor din fata cu ajutorul unei transmisii manuale cu 6 trepte iar motorul inline4 DOHC turbo propulseaza o greutate de 1605 kg. Cum au scos 200 de cai dintr-un amarat de 1.8? Habar n-am. Am auzit vorbindu-se de o geometrie variabila a supapelor (?!) turbocharger si injectie directa. Cuplul e disponibil inca de la 1400 RPM iar cei 200 de cai se fac simtiti pe la 4750 RPM si alearga liberi pana pe la 5500. Totul cu pretul unui consum mixt de 13.9 l/100km..
Preturile pentru nivelul de echipare Distinctive incep de la 31.521 Euro, bani in care primesti geamuri electrice, proiectoare de ceata, comenzi pe volan, geamuri atermice si o alta suita de sisteme dubioase. Daca as cumpara masina? Probabil ca nu.
Se pune ca am fost obiectiv?! Perfect. Acum rog toti posesorii de Golf-uri sa paraseasca incaperea, toti carcotasii sa astepte la usa iar cei ce vor sa asiste la subiectivitatea mea sa-si lase pragmatismul afara.
As putea la fel de bine sa incep cu "A fost odata.." . N-ar fi nici lipsit de adevar si as fi si acoperit de varsta navei amiral a constructorului italian. Dar nu voi incepe asa. Pentru ca Alfa traieste inca in sufletul meu, chiar si la aproape o luna dupa ce am predat cheile. Recunosc ca imi place masina inca de mic. Si parca o stiu de la inceputurile omenirii. Am impresia ca am crescut cu ea, desi nu-mi amintesc foarte bine cati ani sunt de cand a fost lansata. Si nici nu-mi pasa.
Urma sa pun mana pe ea intr-o vineri, la ora 11:00. N-am avut atata rabdare. La 10:45 eram in showroom-ul importatorului. Insa nu-i totul atat de simplu. Nu e la fel de simplu ca si cum ai lua la test un Volkswagen. Nu, e un intreg ritual ce trebuie urmat. Intai ti se zambeste ca si cum cei de acolo stiu ce urmeaza sa se intample. Toti stiu ca la un moment dat o sa iti treaca prin minte sa fugi cu masina si sa conduci pana la marginea pamantului. Apoi toata lumea dispare. Intr-un final m-am trezit cu cheia in mana si am coborat. Am ochit o superba Alfa alba in parcare. Apas butonul, si nu se intampla nimic. Imi rotesc privirea si dau peste cea care imi era destinata. Rosie, spasita intr-un colt al parcarii (as fi spus si prafuita, dar era proaspat spalata :D ). CLINK! usa descuiata, hop la volan, motor pornit, asteptat la semafor, viraj la stanga, accelerez....HOLLY MOTHER OF GOD! ai incercat vreodata sa calaresti un leu si sa-l musti de coada? Exact asta e senzatia pe care am avut-o in primele secunde. Parca innebunise, nu voia sa-si tina banda, cauciucurile scartaiau haotic si pulsul era mult peste nivelul ei de turatie.
Bun, asa ne-am cunoscut, am stabilit cine e seful...si nu eram eu. Alfa 159, cel putin in motorizarea testata e exact modelul unui copil cu care te joci de-a bataia. Toti am incercat asta in copilarie. Il palmuiesti usor si apoi il provoci. "Come on, show me what you got!" iar ea iti smulge capul de pe umeri..
Totul e ok pana ii zgandari orgoliul. Ala e momentul in care motorul scoate un urlet diavolesc, evacuarile incep sa maraie amenintator, turbina incepe sa fluiere si tu iti cauti centura.
Si da, nu ma feresc sa spun ca am depasit mult limita de viteza, pe toate sectoarele de drum. Si nu pentru ca mi-as fi propus, ci pentru ca masina asta nu suporta sa fie condusa in limitele normale.
Nu am de gand sa scot in evidenta nicio caracteristica tehnica a masinii. Pentru cei interesati de aspectele astea exista brosuri, exista showroomuri cu oameni care ii pot ajuta. Eu vorbesc despre pasiune, despre personalitate, despre toate lucrurile pe care nu le-am intalnit la nicio alta masina.
Vezi Galerie Foto
Nu am avut nicio secunda senzatia ca eu conduc masina. Pentru ca asta ar fi insemnat ca ea sa faca absolut tot ce vreau eu, sa se supuna si sa nu scoata un sunet. Nu, ea face doar ce vrea ea. Te asculta, dar nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vrea. Si daca nu vrea, n-o face. E simplu. Nu s-a sfiit sa-si blocheze directia in varful muntelui, nu s-a sfiit sa scoata aburi din borcanelul cu antigel, ba chiar a fost in stare sa-si sparga si un cauciuc duminica dupamasa (incearca sa gasesti o vulcanizare in Sibiu, duminica dupamasa..) doar ca sa imi demonstreze ca imi poate strica ziua. Dar stii ce? N-a facut-o..ba dimpotriva. Am adorat-o, am iubit-o si o iubesc. Poate consuma mult (da, chiar consuma mult), poate ca vrea sa ma omoare si pandeste orice moment prielnic, si poate ca nu e masina ideala. Dar e imposibil sa n-o iubesti.
Nici macar nu m-am sinchisit foarte tare sa pozez interiorul. Tocmai pentru ca am refuzat cu tot dinadinsul sa fie un review clasic, in care vorbesti despre bune si rele, in care incerci, printr-o fotografie, sa evidentiezi niste lucruri pe care trebuie intai sa le simti ca sa poti vorbi despre ele.
Am urat masinile rosii inainte s-o cunosc. Acum, daca as fi atat de nebun incat sa cheltui aproape 35.000 de euro pe o masina, ar fi o Alfa. Si ar fi rosie !
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook
