Pentru că odată la două începuturi de octombrie, SIAB e noul Magheru.
Ca să ne mai vedem cu prietenii şi între alţi pereţi, că de terasa obişnuită ne-am plictisit.
Ca să vedem cum arată o femeie care nu e făcută din pixeli.
Ca să ne petrecem câteva minute în fiecare maşină de talie medie trăgând de duze şi butonând ca să testăm dacă nu cumva porneşte vreo manea la radio chiar dacă nu este cheia în contact, prin simpla putere a voinţei.
Ca să ne scoatem la plimbare noul telefon şi să-l umplem cu sute de amintiri digitale cu mâini, nasuri, ciufuri şi alte telefoane cu cameră, care toate au ca ţel comun obturarea priveliştii maşinilor expuse.
Ca să le arătăm tovarăşilor de la bloc că am văzut, într-adevăr, o femeie în carne şi oase, ba ne-am şi fotografiat cu ea pentru mai multă credibilitate.
Ca să ne completăm colecţia de baloane, steguleţe, pixuri şi şepci cu sigle.
Ca să apărem la televizor, să vadă şi bunica din fotoliu ce şarmant ne strecurăm absolut accidental sub obiectivul camerei după ce ne-am netezit cu grijă freza.
Ca să vedem cum arată în realitate vedetele de la televizor şi să povestim prietenilor despre cât e de scundac Icsulescu sau cât e de scofălcită de fapt Cutărica şi ce minuni fac machiajul şi luminile de studio.
Ca să ne inaugurăm noile achiziţii vestimentare în cea mai prielnică atmosferă pentru sclipiciul cu care sunt garnisite.
Ca să, ca-să, casă. Totul se învârte în jurul conceptului de
casă, ceea ce ar trebui să de amatorilor de bâlci un indiciu destul de clar că acolo ar trebui să stea dacă nu-i interesează maşinile. Asta
ca să nu mai respire degeaba aerul celor care cumpără cu cei 15 lei mai mult decât un bilet de intrare şi câteva poze cu fete.
Rodica
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook