Primaria comunei doljene Cârcea a dat în judecata, la sfârsitul lunii martie, Ford Romania, solicitându-i producatorului american sa-si achite taxele si impozitele, care potrivit estimarilor s-ar ridica la circa doua milioane de euro.
Primarul comunei Cârcea, Valerica Pupaza, sustine ca din septembrie 2008 s-a transmis o adresa catre Ford prin care îi solicita plata taxelor si impozitelor la bugetul local al comunei, dar reprezentantii companiei le-au replicat ca discutia trebuie purtata cu administratia craioveana.
"În septembrie 2008, Consiliul Local a depus o adresa la Ford prin care a solicitat sa depuna declaratia de impunere la Cârcea si sa se înscrie în Registrul agricol al comunei pentru a plati impozitele si taxele la noi. O luna mai târziu, în octombrie, am primit un raspuns de la ei, prin care ne spuneau ca nu-i intereseaza si ca sa se înteleaga între ele cele doua administratii, respectiv Cârcea si Craiova", a declarat primarul Valerica Pupaza, potrivit Mediafax.
Totodata, acesta spune ca reprezentantii actionarului majoritar de la Ford România SA, Automobile Craiova SA, au ajuns la Primaria din Cârcea, solicitând mai multe documente, au consultat hartile cadastrale, au dat dreptate autoritatilor locale, însa totul s-a oprit aici. Pupaza sustine ca, in conditiile date, s-a adresat Tribunalului Dolj, care a stabilit primul termen pe 5 mai.
Bugetul comunei ar urma sa beneficieze de un aport de circa 2 milioane de euro, anual, de la Ford Romania, estimeaza primarul.
In 2007, Primaria Cârcea a avut castig de cauza, dupa ce Curtea de Apel Craiova a obligat înscrierea în Registrul agricol al comunei a supermarketului Metro, care platea taxe si impozite municipiului Craiova, desi era amplasat teritoriul administrativ-teritorial al comunei.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook