Constructorul american General Motors, unul dintre simbolurile industriei americane, a declarat falimentul, la peste 100 de ani de la înfiinţare.
Constructorul a anunţat că pasivele grupului, de peste 170 de miliarde de dolari, depăşesc de peste două ori valoarea activelor. La 31 martie, pasivele GM totalizau 172,8 miliarde de dolari, iar activele 82,3 miliarde de dolari.
Compania reorganizată va intra în proprietatea guvernului Statelor Unite.
Pregătirea documentelor pentru intrarea în procedura de insolvenţă a fost confirmată, la finele săptămânii trecute, de oficiali ai administraţiei Obama şi va fi cel mai mare faliment din industria prelucrătoare americană şi, totodată, al treilea mare faliment din istoria corporatistă a Statelor Unite.
Autorităţile vor contribui cu un sprijin financiar de 30 de miliarde de dolari la reorganizarea producătorului auto, iar costurile totale de la primul ajutor guvernamental, virat grupului din ianuarie, la suma cheltuită pentru faliment şi reorganizare se vor ridica la 50 miliarde de dolari.
InfoNews
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook