Nu-mi aduc aminte sa fi testat vreun model Mazda, cel putin in ultimii ani, care sa nu arate bine. Si cand spun “bine” ma refer la cateva clase peste concurenta.
Japonezii sunt experti in design, iar japonezii de la Mazda nu se dezmint, au aruncat pe piata un model superb, arhicunoscut in gama, noul 3.
Avem acelasi design Kodo care ne-a incantat privirile si la generatia anterioara. Avem linii fluide si colturi taioase in apropierea farurilor, dar si al stopurilor. Mazda 3 iti atrage privirea si sincer, nu stiu daca cineva i-ar putea nega frumusetea cu o serie de argumente solide.
Interiorul reprezinta si el un pas inainte, o varianta si mai buna a ceva ce functiona fara repros si-si atingea scopul ireprosabil. S-a mentinut stilul minimalist, poate prea minimalist pentru unele gusturi si s-a pus accentul pe ergonomie si confort.
Mazda 3 are unul dintre cele mai bine antifionate interioare, pe care le-am intalnit anul acesta in testele noastre. Nu se aude aproape nimic de afara, iar daca nu atingi viteze cu mult peste limitele legale, simturile iti vot fi rasfatate doar de sunetul muzicii din boxe.
Pe partea de infotainment, noul model ofera kitul Apple carplay/Android Auto, cat si sitemul audio BOSE. Conectivitatea si viata placuta in spatele volanului, nu au fost niciodata mai la indemana.
Plsticele regasite la interior sunt si ele foarte placute la atins si inspira fiabilitate. De aceasta data avem si piele in componenta bordului, detaliu care ne duce cu gandul direct la clasele premium. Da, noua Mazda 3 vrea sa guste un pic din laurii claselor premium. Nu sunt deloc departe.
Pozitia la volan este placuta, joasa asa cum imi place, reusind sa-mi gasesc setarile ideale din doar cateva miscari. Comenzile de care are nevoie soferul sunt intuitive, sistemul de infotaiment fiind destul de simplist. Mi-ar fi placut poate mai multe culori, un ecran central mai mare si mai animat, dar cred ca aceste dorinte sunt aruncate la suprafata de catre copilul din mine.
Spatiul pentru pasageri este bun, 4 adulti de inaltimi medii vor calatorii bine chiar si pe distante mai lungi.
Am testat un motor pe benzina, 2 l(Skyactiv-G), 122 cp, cuplat la o cutie manuala cu 6 trepte. Cutia manuala, chiar daca este placut resimtita de sofer, treptele de viteza se schimba precis, consider ca nu mai are ce sa caute pe un autoturism in anul 2019. Recomandam sa testati aceasta echipare cu o cutie automata.
Motorul este unul normal, entry level, de la care nu poti avea pretentii sportive dar care, daca este condus corect te va ajuta sa iesi cu brio din diferite situatii. Cu un consum mediu de 8l, modelul din test ne-a surprins placut.
Mazda 3 ramane o referinta in segment, fiind poate cea mai versatila varianta intr-o lume sufocata de masini germane. Modelul din test costa 22.790 euro(TVA inclus).
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook